Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Transporturilor, Lucian Șova: Am început să calculăm penalităţi de întârziere la construcţia de autostrăzi

Ministrul Transporturilor, Lucian Șova: Am început să calculăm penalităţi de întârziere la construcţia de autostrăzi

<1 minut de citit Publicat la 17:00 02 Aug 2018 Modificat la 17:00 02 Aug 2018

Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a declarat joi că a început calcularea unor penalități ce vor fi aplicate antreprenorilor ce întârzie cu construcția autostrăzilor. Ministrul a dat și exemple în acest sens, și anume Moara Vlăsiei - Bucureşti şi lotul 3 din tronsonul Lugoj-Deva.

„Am constatat o mobilizare foarte slabă pe şantierele în lucru şi a existat o primă perioadă, proactivă, în care le-am arătat antreprenorilor în cauză insatisfacţia noastră faţă de posibilele întârzieri. Acum trecem într-o nouă etapă, acolo unde este cazul, şi am început să calculăm penalităţi”, a declarat Lucian Şova, la o conferinţă de prezentare a bilanţului la 6 luni de mandat.

„Vrem să dăm exemple celor care riscă depăşiri ale termenelor. Am mai spus-o şi repet şi acum, pe tronsonul Moara Vlăsiei - Bucureşti deja calculăm penalităţi. Mai putem aplica sancţiuni şi pentru altfel de abateri, şi aici pot să dau ca exemplu lotul 3 din tronsonul Lugoj-Deva, cu penalităţi - în pregătire - de peste un milion de euro”, a mai spus Lucian Şova.

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole