Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Transporturilor, după tragicul accident în care au dispărut patru oameni: A fost indolență și proastă gestionare

Ministrul Transporturilor, după tragicul accident în care au dispărut patru oameni: A fost indolență și proastă gestionare

S.T.
1 minut de citit Publicat la 14:26 09 Oct 2017 Modificat la 14:26 09 Oct 2017

Directorul de la Regionala de Drumuri Timişoara a fost demis după scandalul uriaş privind parapetele de protecţie de pe malul Dunării.

Este vorba despre lipsa parapetelui care a dus la o tragedie: o maşină a căzut în fluviu, cu toţi cei cinci pasageri la bord. Doar unul a reuşit să se slaveze.

Maşina a fost scoasă din apă, însă nici urmă de ceilalţi patru pasageri: un bărbat şi o femeie de 48 respectiv 40 de ani, cu fiul lor de 22 de ani şi copilul cel mic de trei ani.

Şefii din direcţia regională de drumuri au fost chemaţi la ministerul Transporturilor în această dimineaţă să dea explicaţii.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat luni, la Antena 3, că a solicitat un raport pentru a vedea elementele care ar fi putut duce la agravarea evenimentului.

„Am constatat că atât DRDP Timișoara cât și Secția de Drumuri Orșova sunt vinovate cel puțin de indolență și de proastă gestionare a teritoriulului aflat în administrarea acestora. Potrivit raportărilor, Secția de Drumuri Orșova deținea parapet pe stoc, care ar fi trebuit înlocuit în acel sector de drum(...). În urma analizei, am cerut directorului CNAIR să-l demită pe directorului DRDP Timișoara cât și pe șeful secției de drumuri Orșova”, a spus ministrul.

„Am cerut să mi se aducă la cunoștință toate zonele care au probleme legate de parapeți, astfel încât până la sfârșitul anului să le putem rezolva”, a mai spus Răzvan Cuc.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole