Antena 3 CNN Emisiuni Decisiv Surse: Ministrul Transporturilor va cere demisia șefului CFR Călători

Surse: Ministrul Transporturilor va cere demisia șefului CFR Călători

Ioana Mircea
<1 minut de citit Publicat la 16:46 28 Mar 2023 Modificat la 16:46 28 Mar 2023

Se așteaptă demiterea directorului general al CFR Călători, Traian Preoteasa, spus sursele ministeriale. Potrivit acestora, Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, va cere acest lucru la următorul consiliu de administrație.

Acțiunea vine în contextul în care în urmă cu doar câteva zile a avut loc un accident feroviar în gara din Galați. Acesta s-a soldat cu moartea unei angajate dar și cu alți trei răniți. Conform primelor date din anchetă, locomotiva ar fi avut frâna defectă. 

Directorul general CFR a susținut după tragicul accident că el nu poartă răspunderea subfinanțării cronice a sistemului feroviar din ultimii 30 de ani.

Citește și: O locomotivă a deraiat în județul Vâlcea! Tone de motorină s-au scurs în sol, după ce rezervorul s-a spart

Acesta nu este singurul caz. În urmă cu aproximativ două săptămâni a avut loc un alt accident feroviar a avut loc la Teleorman. Atunci un tren marfar a fost lovit de unul de pasageri.

La ordinul ministerului Transporturilor a fost efectuată o analiză care arată că în perioada iulie 2021 - martie 2023 s-au produs 21 de accidente feroviare.

Etichete: CFR Calatori
Citește mai multe din Decisiv
» Citește mai multe din Decisiv
TOP articole