Antena 3 CNN Politică Ministrul Transporturilor anunță concedieri. Stroe: Se vor face restructurări, e necesar

Ministrul Transporturilor anunță concedieri. Stroe: Se vor face restructurări, e necesar

1 minut de citit Publicat la 14:26 07 Noi 2017 Modificat la 14:26 07 Noi 2017

Ministerul Transporturilor va fi supus unei restructurări a structurii centrale, iar din 438 de posturi vor rămâne în organigramă 300. În acest sens, ministrul Felix Stroe spune că vrea „să avem un aparat care să fie competent și să fie bine plătit”. 

„În ceea ce priveşte restructurarea, da, se va face. Se va face ferm, pentru că trebuie făcută. Nu de dragul de a o face. Se va face, inclusiv la structura centrală la Ministerul Transporturilor. Am analizat cu secretarul general situaţia şi din 438 de posturi vom rămâne cu 300 foarte rapid, pentru că se taie frunză la câini în multe birouri ale Ministrului Transporturilor şi această reducere la 300 de persoane ne va permite şi o retribuire mai decentă a celor care sunt la muncă”, a declarat Felix Stroe.

Ulterior, ministrul a spus că angajaţii vor fi relocaţi. „Funcţionarii din cadrul Ministerului Transporturilor vor putea fi relocaţi în sectoare unde este nevoie, la instituţii subordonate, la instituţiile de control”, a precizat ministrul Transporturilor.

Având în vedere că au fost estimați 90 de kilometri de autostrată până la sfârșitul anului, este posibil ca numai 28 de kilometri să fie gata. 

Întrebat dacă compania de drumuri răspunde în vreun fel pentru această situație, Stroe spune „Chiar în momentul în care vorbim, conducerea companiei e analizată și vom lua o decizie până la sfârșitul lunii
 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole