Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Sporturilor cere demisia președintelui Federației Române de Schi, după ce Ania Caill a fost blocată să participe la Jocurile Olimpice

Ministrul Sporturilor cere demisia președintelui Federației Române de Schi, după ce Ania Caill a fost blocată să participe la Jocurile Olimpice

Adelina Miron
4 minute de citit Publicat la 15:20 27 Ian 2022 Modificat la 15:22 27 Ian 2022

Eduard Novak a cerut Federaţiei Române de Schi şi Biatlon şi Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, ca, în cazul în care mai este posibil, să facă toate demersurile ca un sportiv să ocupe locul oferit României.

Consider că situația în care s-a ajuns în acest moment, în legătură cu locurile alocate României pentru Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing la schi alpin feminin este una gravă. Pentru ca toată lumea să o înțeleagă corect, vreau să fac niște precizări care să o clarifice, pentru că ea a avut două momente sau două faze, care trebuie abordate diferit.

În prima fază, României i-a fost alocat un singur loc-cotă la această disciplină. Trebuie menționat că locurile nu sunt nominale, iar decizia cu privire la sportivul care ocupă acel loc și reprezintă România aparține exclusiv federației sportive în cauză. Federația Română de Schi și Biatlon a decis să trimită la Beijing o anume sportivă, din anumite considerente, care, după cum au declarat ei, au ținut de potențialul acelei sportive și de strategia lor de a investi în tineri.

Nu vreau să dau nume, pentru că discutăm despre reguli și principii, nu despre persoane, și trebuie să discutăm obiectiv, nu emoțional. Vreau să mai precizez că, în conformitate cu legea sportului și cu toate reglementările care se aplică în aceste situații, Ministerul Sportului nu are pârghii legale pentru a interveni în aceste decizii. Federațiile sunt cele care fac propunerile pentru loturile olimpice, iar, instituțional, ministerul nu poate interveni pentru a le schimba.

În cea de a doua fază, însă, prin retragerea Japoniei de la Jocurile Olimpice, s-au eliberat niște locuri suplimentare, iar acestea au fost realocate, unul dintre ele revenind României. Și abia acum avem o problemă cu adevărat, pentru că Federația Română de Schi și Biatlon decide să refuze locul, să nu profite de această șansă și să nu trimită încă o sportivă la Beijing. Din nou, nu vorbim despre persoane, vorbim despre principii!

După ce în patru ani, din 2017 până în 2021, această federație a primit de la bugetul statului, prin Ministerul Sportului și Comitetul Olimpic și Sportiv Român, suma de aproape 10 milioane de euro, ia decizia absolut de neînțeles și de neacceptat să nu facă toate diligențele pentru a încerca să convertească acești bani într-o medalie. Motivația pe care au invocat-o, când am cerut explicații, a fost că s-a constatat că nicio altă sportivă nu îndeplinește criteriile stabilite pentru includerea în lotul olimpic.

În acest moment, ca reprezentant al Ministerului Sportului, deci al statului, care a investit atâţia bani în acest sport, consider că este inacceptabil ceea ce s-a întâmplat şi că preşedintele Federaţiei Române de Schi şi Biatlon (Dan Gheorghe Mihoc, n. red.) trebuie să-şi asume răspunderea, inclusiv prin renunţarea la această funcţie, pentru că nu mi se pare că a înţeles care este rolul său.

Dacă în acest moment mai există posibilitatea ca o a doua sportivă să ne reprezinte la Beijing la schi alpin, toată lumea, începând de la federaţie şi continuând cu Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, trebuie să facă toate demersurile pentru ca ea să fie inclusă în lot şi trimisă acolo şi mă aştept ca acest mesaj să fie corect înţeles", a scris Novak pe pagina sa de Facebook.

Ieri, schioarea Ania Caill, cel mai bine clasată în ierarhiile mondiale, care reprezintă România, a anunțat că Federaţia Română de Schi Biatlon a refuzat un loc suplimentar obținut chiar de ea pentru competiția din China, la aproximativ o săptămână după ce nu a fost inclusă de România pe lista Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Beijing.

„Federaţia Română de Schi Biatlon împreună cu Comitetul Olimpic Sportiv Român au refuzat locul suplimentar. Această decizie este o mare lipsă de respect faţă de valorile sportive şi olimpice, faţă de sportivi, faţă de culorile ţării. Să nu duci la Olimpiadă pe cei mai buni şi să privezi Lotul Olimpic de încă un sportiv calificat este inadmisibil.

Cu decizia asta au renunţat inclusiv la o bursă olimpică suplimentară pentru Olimpiada din Milano 2026. Locul suplimentar adus României a fost după 4 ani de muncă şi sacrificii enorme. Asta este dovada clară a rezultatelor mele care m-au urcat în clasamentul mondial.

Asta este replica cea mai bună la spusele avansate de Puiu Gaspar. Da, am progresat enorm de 10 ani încoace, şi da rezultatele mele la probele de viteză sunt de admirat şi ironia este ca s-ar fi putut profita de asta.

Despre COSR, nu am cuvinte să îmi exprim extrema dezamăgire pe care o simt. În special către domnul Covaliu. Mi-aţi promis acum 4 ani că totul va fi bine şi ca voi fi în programul «samurai» organizat pentru Beijing.

Greşeala mea a fost că am avut încredere în dvs, o greşeală pe care o voi regreta toată viaţa mea. V-am crezut şi mi-aţi luat patru ani din viaţă, patru ani în care am suferit zi de zi din cauza unui sistem defect care nu ajută sportivii, patru ani în care a trebuit să mă zbat la fiecare obstacol aruncat pe drumul meu de către propria mea ţară...

Sunt dezgustată să văd că răutatea şi incompetenţa învinge în România. Cei care au contribuit direct sau indirect la aşa sistem, sunteţi absolut toţi nişte complici.

Oameni buni, vă rog să vă treziţi, să vă zbateţi pentru valorile voastre. Suntem în 2022, avem voie să credem, să vorbim, să ne zbatem pentru un viitor mai bun, mai frumos, mai sănătos'', a transmis ieri Ania Monica Caill pe Facebook.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole