”Nimeni nu poate să facă o statistică a tuturor contractelor de mentenanţă, de toate tipurile, pentru că există mentenanţă pentru multe lucruri, pentru clădire, pentru echipamente.
E clar că responsabilitatea încheierii unor astfel de contracte, astfel încât spitalul să fie în stare de funcţionare şi să se evite astfel de incidente, revine direct managerului.
Eu am luat decizia să trimit rapid Corpul de Control la acest spital, Bagdasar-Arseni, ca să vedem exact care este situaţia, de ce nu au fost încheiate aceste contracte”, a spus ministrul, întrebat despre situaţia de la Spitalul de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" din Capitală.
[GAL layout="4"]Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului "Bagdasar Arseni" a fost inundată după ploaia de aseară, în ciuda faptului că fusese inaugurată doar de doi ani şi a costat 3,5 milioane de euro.
A fost întrerupt curentul electric, pentru siguranţa pacienţilor şi a personalului. De asemenea, şase pacienţi au fost transferaţi la Spitalul "Sfântul Ioan".