Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat marţi că pentru adoptarea în Parlament a unei legi a vaccinării este nevoie de consens, ea afirmând că în textul actului normativ ar fi necesar să existe cuvântul ''obligativitate''.
"Am vorbit cu colegii de la PSD, dar fiind o lege cu impact atât de mare cred că se procedează corect. Pentru a putea adopta o astfel de lege e nevoie de un consens, este o lege care va afecta sănătatea publică. Deocamdată, în Comisia de sănătate, există încă multe discuţii şi nu neapărat parlamentarii PSD nu sunt de acord. Părerea mea personală - este nevoie să avem în lege cuvântul obligativitate, pentru că, dacă nu avem această sintagmă, nu am rezolva problema. Discuţiile sunt între obligativitatea vaccinării şi obligativitatea informării", a spus Pintea, la Palatul Victoria, întrebată de ce nu se adoptă mai rapid legea vaccinării în Parlament.
Ministrul Sănătăţii a precizat că în România mor copii pentru că nu sunt vaccinaţi, nu pentru că nu există o lege a vaccinării.
"Copiii au murit pentru că nu au fost vaccinaţi, nu din cauză că nu există legea vaccinării. Pot să vă spun şi de ce. Am început anul trecut, împreună cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi UNICEF, o campanie de vaccinare în comunităţile sărace ale României. Anul acesta, prima acţiune a fost la Ţăndărei. Dacă nu facem acest tip de campanii în acele zone nu va conta că avem sau nu legea vaccinării. Pentru aceşti oameni nu contează dacă există legea sau nu, ei nu au acces la media, nu sunt înscrişi pe listele medicilor de familie, nu i-a căutat nimeni până la un moment dat. Din punctul meu de vedere, nevaccinarea face mult rău, sunt campanii antivaccinare susţinute de nişte organizaţii nonguvernamentale, care ar trebui să funcţioneze cu mai multă prudenţă. Venind de la Braşov pe Valea Prahovei o să vedeţi panouri antivaccinare. Nu ar avea ce căuta acolo. Cred că ar trebui cu toţii să facem o campanie anti-antivaccinare", a afirmat ministrul Sănătăţii.