Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Sănătății, replică pentru Raed Arafat: Motivele disputei sunt artificiale

Ministrul Sănătății, replică pentru Raed Arafat: Motivele disputei sunt artificiale

1 minut de citit Publicat la 19:42 28 Mai 2017 Modificat la 19:42 28 Mai 2017

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, susţine că motivele care au determinat "disputa publică" pe tema achiziţiilor de ambulanţe pentru SMURD, sunt "artificiale" şi consideră că problema poate fi rezolvată cu "o directă comunicare". 

Într-un comunicat de presă transmis, duminică, AGERPRES, de către Ministerul Sănătăţii, Bodog afirmă că are "toată deschiderea şi determinarea" pentru identificarea unei soluţii adecvate, împreună cu toţi cei care au responsabilităţi în domeniu. 

"Nu există nicio rezervă sau ezitare în privinţa achiziţiilor de noi ambulanţe. Ba dimpotrivă! Viziunea Guvernului este, potrivit angajamentelor din programul de guvernare, să punem în practică un proiect major - achiziţia de 3000 de noi ambulanţe - nu doar la nivelul SMURD, ci în toată ţara, astfel încât să nu existe localitate importantă fără ambulanţă. Însă, întreaga procedură trebuie să se desfăşoare cu respectarea deplină a legii şi în beneficiul oamenilor. Prin urmare mă aştept la o participare si contribuţie corespunzătoare din partea dlui Arafat", spune ministrul Sănătăţii, potrivit sursei citate. 

Acesta afirmă că noua legislaţie privind achiziţiile publice, adoptată anul trecut, a făcut inaplicabil protocolul dintre Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne privind dotarea pentru ISGU. 

"Ministrul Sănătăţii Florian Bodog apreciază că motivele care au determinat disputa publică iniţiată de Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, pe tema achiziţiilor de ambulanţe pentru SMURD, sunt artificiale şi că o directă comunicare poate rezolva problema", se mai arată în comunicat. 

Demnitarul precizează că "nu există niciun risc de nicio natură care să determine sincope în activitatea SMURD, cu atât mai puţin, să pună 'în pericol viaţa oamenilor' " adăugând că îl aşteaptă la "un dialog constructiv" pe Raed Arafat, imediat ce acesta va reveni în ţară". 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole