La Bucureşti, în cadrul Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, a avut loc Conferinţa „Următorii paşi pentru a face din UE o regiune de bune practici în combaterea rezistenţei la antimicrobiene”.
La eveniment au participat demnitari, precum şi experţi din domeniul sănătăţii umane, veterinare şi în domeniul mediului, din Statele Membre.
Prezentă la dezbateri, Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii a afirmat că: „Este timpul să acţionăm acum! Multe infecţii produse de bacteriile multirezistente pot deveni ameninţări la adresa vieţii. Opinia OMS este ca RAM reprezintă unul dintre primele 10 riscuri globale la adresa sănătăţii in 2019 şi în anii ce urmează. Este timpul sa acţionăm acum, deoarece perioada optima de intervenţie se scurge cu repeziciune. Fără măsuri imediate, comune sectoarelor uman, animal şi de mediu, tot mai multe infecţii vor afecta viaţa pacienţilor, dar şi sistemele de sănătate şi economiile în Europa şi la nivel global. Reafirmând hotărârea de a combate Rezistenţa la Antimicrobiene (RAM) cu eforturi continue la nivel politic înalt Comunitar, subliniind nevoia critică de a accelera dezvoltarea şi implementarea Planurilor Naţionale de Acţiune în Statele Membre în cadrul conceptului One Health, Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene sprijină cu tărie realizările obţinute in mandatele anterioare de alte state. Preşedinţiile succesive ale UE au ales sa se focalizeze asupra subiectului politicii referitoare la RAM pentru a maximiza impactul faţă de o temă atât de importantă.”
Concluziile dezbaterilor arată că, deşi la nivel european există legislaţie, regulamente şi proceduri în acest domeniu, acestea trebuie respectate şi implementate pentru micşorarea decalajelor dintre state. Este nevoie ca Statele Membre UE să consolideze abordarea "One Health" şi să includă alături componentele de sănătate umană, animală şi de mediu, aspectele financiare şi educaţionale necesare realizării obiectivelor din Planurile Naţionale de Acţiune.
Specialiştii şi oficialii prezenţi la Bucureşti au subliniat că, pentru viitor, este nevoie de susţinerea cercetării pentru găsirea de alternative noi în domeniul terapiei antimicrobiene şi implementarea măsurilor naţionale de reducere a RAM în sectorul animal şi alimentar, precum şi monitorizarea mediului în vederea evaluării răspândirii RAM.
Prevenirea şi controlul infecţiilor este o prioritate în domeniul sănătăţii publice, dar sunt necesare investiţii importante, iar Statele Membre ar trebui să înţeleagă că ţările care investesc în acest domeniu într-o manieră adecvată, au mult de câştigat în domeniul dezvoltării economice.