Antena 3 CNN Politică Ministrul demisionar al Sănătății, Ioana Mihăilă, se laudă cu progrese în timpul mandatului său de patru luni

Ministrul demisionar al Sănătății, Ioana Mihăilă, se laudă cu progrese în timpul mandatului său de patru luni

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 10:24 07 Sep 2021 Modificat la 10:34 07 Sep 2021

"Încep prin a mulțumi întregului personal medical care a dat dovadă de profesionalism, echipei de la ministerul sănătății, funcționari publici și membrii cabinetului, care au muncit mult.", a spus Ioana Mihăilă. 

"Acum puțin peste patru luni, la preluarea mandatului, ne-am stabilit trei obiective: obținerea de fonduri europene, reforma managementului din sănătate, creșterea accesului la servicii medicale. 

În aceste luni am reușit să demarăm măsuri și proiecte importante. La capitolul investiții, am realizat progrese reale. Vorbim de spitalul din Iași, Craiova, Cluj. 

Totodată am deblocat proiectele de construire a celor trei mari centre de mari arși: Timișoara, Bucurest și Târgu Mureș. 

De asemenea, luna această urmează să fie operativă nouă secție UPU a Spitalului Clinic Județean de Urgențe din Brașov.", a declarat ministrul demisionar al sănătății.

În privința Spitalului Regional Craiova, contractul de finanțare se va semna în anul 2022, iar în decembrie, contractul de proiectare.

Ioana Mihăilă, despre Programul Operațional Sănătate : ”Acesta este un proiect demarat, nefinalizat”

„Totodată, s-a demarat prin restructurarea Programului Operațional Sănătate cu scopul asigurării finanțării pentru încă două spitale regionale. Acesta este un proiect demarat, nefinalizat”, a spus Ioana Mihăilă.

„La Timișoara în cadrul Spitalului Județean de Urgență a fost finalizat proiectul tehnic pentru construire. Licitația pentru contractarea lucrărilor este planificată a fi inițiată la sfârșitul acestei luni, iar semnarea contractului pentru lucrările de construcție este estimată să se realizeze în februarie 2022.

La București a fost finalizată și avizată documentația tehnică și au fost obținute autorizații de construire de demolare. Proiectul tehnic și detaliile pentru execuție sunt în faza de finalizare. Contractarea lucrărilor de construcție este estimată pentru luna ianuarie 2022.

La Târgu Mureș, la sfârșitul lunii iulie a fost aprobată investiția pentru construcția centrului de Arși din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență. Autorizația de construire este estimată a fi obținută luna viitoare, urmând ca semnarea contractului să se realizeze în august 2022”, a mai spus Ioana Mihăilă.

Potrivit ministrului, luna trecută a fost aprobat proiectul de lege pentru ratificarea acordului de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, aferent finanțării adiționale în valoare de 150 de milioane de euro. Acești bani vor fi utilizați – spune ministrul - pentru finanțarea lucrărilor de construcție și de dotare a celor două centre de arși din cadrul Spitalului de Copii „Grigore Alexandrescu” și la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole