Antena 3 CNN Actualitate Social Ministrul Sănătății despre sesizarea preşedintelui la CCR privind bugetul: „Cred că a greşit”

Ministrul Sănătății despre sesizarea preşedintelui la CCR privind bugetul: „Cred că a greşit”

S.T.
1 minut de citit Publicat la 13:34 22 Feb 2019 Modificat la 13:34 22 Feb 2019

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, consideră că, din punct de vedere al sistemului sanitar, preşedintele Klaus Iohannis a greşit neaprobând legea bugetului de stat pe anul 2019.

„Nu vreau să comentez acest aspect, pentru că aţi văzut ce înseamnă majorarea bugetului pentru sănătate. Din punct de vedere medical, pentru pacienţii din România, cred că a greşit neaprobând bugetul în această formă”, a spus demnitarul.

Întrebată dacă decizia preşedintelui a fost politică, Sorina Pintea a răspuns: „Bănuiesc că da, bănuiesc că este o decizie politică, pentru că una raţională nu poate fi”.

„Eu spun că am făcut mari paşi înainte, dar poate că domnul preşedinte ar fi trebuit să se întrebe ce s-a întâmplat cu studiile de fezabilitate din 2008 care au costat 21 de milioane de euro şi care sunt în arhiva ministerului Sănătăţii. Eu am spus-o, efectiv paşii pentru construcţia spitalelor au început în octombrie 2017 când primul teren a fost cedat MS. (....) Există nişte proceduri care se aplică în statul român şi cred că nu putem eluda legea, chiar dacă facem spitale de interes naţional. (...) Nu ştiam că vor fi atât de multe întârzieri generate de orgolii”, a mai spus Sorina Pintea.

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, vineri, Curţii Constituţionale a României o sesizare de neconstituţionalitate asupra legii bugetului de stat pe anul 2019, anunţă Administraţia Prezidenţială. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole