Antena 3 CNN Life Sănătate Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila: "Discutăm despre posibilitatea de a compensa vaccinurile"

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila: "Discutăm despre posibilitatea de a compensa vaccinurile"

Silvia Preda
1 minut de citit Publicat la 16:32 28 Iun 2022 Modificat la 16:32 28 Iun 2022

"Vaccinarea este singura care poate să evite apariţia unei boli, gândiţi-vă mai ales la persoanele vârstnice care au diverse comorbidităţi şi la care, de exemplu, o infecţie pneumococică ar putea să pună probleme foarte serioase în ceea ce priveşte starea de sănătate şi uneori chiar supravieţuirea.

Discutăm despre posibilitatea de a compensa vaccinurile, am discutat şi cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate acest aspect, cred că există disponibilitate şi am putea să ne gândim măcar pentru unele dintre vaccinurile care se adresează pacienţilor cu boli cronice sau alte tipuri de vaccinuri, cum ar fi vaccinul de tip HPV, să poată să beneficieze de un sistem de compensare, pentru că scopul este să creştem şi accesibilitatea la vaccin - pe de o parte informare, pe de altă parte accesibilitate", a spus Rafila, invitat la dezbaterea online "Ştii cât mai are de trăit inima ta?", organizată de DC News.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, despre alerta de holeră în România: ”Există bacterii în ape!

Alexandru Rafila a precizat că vârstnicii vor avea şi în acest an acces gratuit la vaccinul gripal.

"Diferenţa este că în acest an vom asigura accesul, începând cu luna septembrie, ca să nu mai ajungem în situaţia să livrăm vaccinuri în ianuarie, când nimeni nu se mai vaccinează, şi în fiecare an statul român a cheltuit foarte mulţi bani pentru vaccinuri care n-au fost utilizate", a mai spus ministrul Sănătăţii.

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole