”Poate juridic nu corespunde ca și formulare. Hai să-i lăsăm (pe parlamentari - n.r) să facă și acest lucru. Rugăm să se facă aceste corecturi cât mai repede. O să rog Parlementul să dea viață acestui ”zombi” ca să putem să ne facem treaba”, a declarat Nelu Tătaru, țintind și declarația președintelui PSD, Marcel Ciolacu, care a susținut că legea este ”un alt zombi legislativ”.
Ministrului Sănătății admite că legea izolării are nevoie de corecturi. V-a corecta neregulile prezentate la Sinteza Zilei
Foști judecători desființează legea pandemiei
”Guvernanții noștri n-au înțeles nimic din toate deciziile CCR. Curtea a trântit legi mult mai grele pentru simplul fapt că nu prevedeau o procedură (statutul polițiștilor, militarilor etc). Această lege este o lege foarte generală. Trebuie să stabilească niște proceduri concrete”, spune fostul judecător al CCR, Petre Lăzoroiu.
”De două luni spun că este vorba despre separare fizică, nu socială. CCR a stabilit că izolarea și carantina sunt neconstituționale. De ce mai apar în lege?! Este incredibil! Zice aici de carantină zonală, dar nu o definește decât în general. Carantină zonală poate să fie toată țara și ajung în aceeași situație. Și vă mai spun și un argument sanitar. Când sunt 300 de cazuri, când sunt 500 a doua zi și aș vrea să le atrag atenților celor care fac așa ceva că este posibil să atragă răspunderea penală a persoanei care a scris așa ceva în mizeria asta de lege. Este o mizerie de lege, o spun cu toată responsabilitatea.”, a susținut Gheorghe Iancu, fost Avocat al Poporului, la Sinteza Zilei, de la Antena3.
Cei doi specialiști susțin că legea este foarte vagă.
”În primul trebuie să se stabilească ce persoane pot să facă obiectul acestor măsuri extreme. În al doilea rând, trebuie să se stabilească proceduri foarte clare. După aceea, care este durata pentru care țin pacientul acolo (în izolare sau carantină - n.r.). Populația trebuia responsabilizată. Nu păzești populația cu armata!”, a declarat fostul judecător al CCR.
Ciolacu, despre legea privind carantina: Un alt zombi legislativ
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că legea privind carantina şi izolarea adoptată de Guvern este ” un alt zombi legislativ”, în care apar ”aberaţii majore ce atentează grav la drepturile şi libertăţile românilor”. Ciolacu a anunţat că PSD va invita ONG-uri specializate în drepturile omului la dezbaterea legii în comisii, pentru a le prelua propunerile de îmbunătăţire a legii.