Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Sănătăţii trimite o echipă de control la Spitalul de Arşi, după acuzațiile privind renovarea făcută fără dezinfecție

Ministrul Sănătăţii trimite o echipă de control la Spitalul de Arşi, după acuzațiile privind renovarea făcută fără dezinfecție

1 minut de citit Publicat la 10:48 10 Ian 2017 Modificat la 10:48 10 Ian 2017

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat marţi că a dispus efectuarea unui control la Spitalul de Arşi din Capitală pentru a se verifica dacă au fost respectate procedurile cu privire la demararea renovării.

"În urma apariţiei în spaţiul public a informaţiilor cu privire la Spitalul de Arşi, în cursul zilei de ieri, împreună cu Inspecţia Sanitară de Stat, am semnat un ordin prin care am trimis o echipă formată din specialişti de la Inspecţia Sanitară de Stat, ai Direcţiei de Sănătate Publică, inspectori şi specialişti de la Institutul Naţional de Sănătate Publică, mai precis epidemiologi, care să verifice procedurile, starea de fapt şi să dispună măsuri", a declarat ministrul Sănătăţii, la un post de televiziune, citat de Agerpres.

El a precizat că a discutat telefonic, luni, cu managerul de la Spitalul de Arşi, care i-a spus că au fost luate probe şi de către reprezentanţii unităţii sanitare.

"Practic, ei (membrii echipei de control - n.r.) caută dacă au fost respectate procedurile cu privire la demararea renovării, dacă la momentul de faţă există probleme, dacă există focare de infecţie care pot fi puse în evidenţă prin analize, dacă s-au făcut analize la momentul demarării procesului de reabilitare. Deci, tema de control şi-o stabilesc singuri, nu este stabilită de MS", a explicat Bodog.

Verificările intervin în contextul apariţiei unor informaţii în presa centrală potrivit cărora pereţii unităţii medicale nu ar fi fost decontaminaţi sau dezinfectaţi înainte de a se face reabilitarea. Astfel, pereţii vechi ar fi fost acoperiţi cu rigips.

Potrivit dezvăluirilor făcute de Cătălin Tolontan, pe blog, responsabilul din Primăria Sectorului 1 pentru acest lucru este directorul Bogdan Gangură, un cunoscut al lui Florin Secureanu pe care l-a menajat cît timp a răspuns de ”Malaxa”.

Nepot după frate al lui Nicolae Ceaușescu, Bogdan Gangură a fost omul de încredere al lui Sorin Oprescu și, după arestarea primarului, a plecat cu delegație la Primăria Sectorului 1.

În mod normal, spitalele contaminate sunt dărâmate și inclusiv pământul pe care au fost ridicate este escavat și îndepărtat. Solul care rămâne se tratează special, scrie tolo.ro.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole