Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, s-a declarat, vineri, nedumerit de faptul că Statele Unite nu au prezentat public nicio informaţie privind presupusa implicare a Rusiei în alegerile prezidenţiale americane din 2016, relatează site-ul agenţiei Tass.
„Nu îmi pot imagina că, având în vedere experienţa CIA, a Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA), a FBI şi a multor alte servicii de informaţii şi servicii speciale din Statele Unite, nu au apărut experţi care să prezinte publicului fapte, într-un mod în care să nu compromită sursele. Dacă aşa se întâmplă, atunci nu există niciun profesionist în toate aceste 17 structuri. Nu pot să cred asta. Şi nu avem motive să credem că nu este sinceră dorinţa de a promova interesele Statelor Unite şi de a face lumea mai sigură, împreună cu Rusia pe baza cooperării noastre, pe baza echilibrului de interese", a spus Lavrov.
Şeful diplomaţiei de la Moscova este de părere că noul preşedinte american Donald Trump este ţinta unui atac concertat din partea sistemului politic din SUA.
Biroul Federal pentru Investigaţii, Senatul SUA şi Camera Reprezentanţilor au declanşat anchete în cazul ingerinţelor Rusiei în campania electorală şi al presupuselor contacte între apropiaţi ai preşedintelui Donald Trump şi oficiali ruşi. Un procuror special, Robert Mueller, coordonează investigaţiile.