Ministrul propus al Mediului, Daniel Constantin, a fost avizat, miercuri, favorabil în cadrul audierilor din Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic din Camera Deputaţilor şi Comisia pentru mediu din Senat, cu 17 voturi pentru, 7 împotrivă şi nicio abţinere, potrivit Agerpres.
Pe durata audierilor din comisiile de specialitate, Constantin a susţinut faptul că România se află în opt proceduri de infringement, care trebuie rezolvate cât mai repede, în timp ce pentru anul 2017 sunt de aşteptat alte asemenea proceduri.
"Un domeniu care, din păcate, a creat foarte multe probleme în ultimii ani şi am ajuns la un moment în care toate aceste teme trebuie rezolvate. Voi începe pragmatic cu problemele cele mai mari, şi anume procedurile de infringement pe care Comisia Europeană le-a declanşat faţă de România. Vorbim despre 8 proceduri, dintre care 3 pentru zona deşeurilor, una pentru industria mare, 3 pentru biodiversitate (situri contaminate etc.) şi una pe calitatea aerului. Aceste proceduri de infringement sunt în diverse faze la nivelul Comisiei Europene. Mai avem câteva proceduri care ar urma să fie declanşate şi care au diverse termene limită", a spus ministrul propus al Mediului.
Pe de altă parte, Daniel Constantin a menţionat că domeniul deşeurilor (colectare selectivă şi depozitare deşeuri) este unul în care România are cea mare problemă pe domeniul mediului.
"România are problema cea mai mare la capitolul deşeuri. Nu a existat, în ultimii ani, receptivitate la nivelul Ministerului Mediului pe acest segment, iar România riscă noi proceduri de infringement. Faptul că România nu are un Plan Naţional de Gestionare a Deşeurilor este un lucru rău. Multe termene au fost amânate, dar care acum nu mai suportă amânare. Există o legislaţie care tot a fost amânată, iar prorogarea taxei penalizatoare pe deşeuri nu a făcut bine. Abia acum, de la 1 ianuarie 2017, va intra în vigoare taxa de gunoiul depozitat la groapă, în valoare de 80 de lei pe tonă. Colectarea selectivă şi depozitarea deşeurilor sunt alte probleme ale României. La colectare selectivă suntem codaşii Europei, cu 4,5% grad de reciclare la nivel naţional. Ţinta este de 50%, până în 2020. Sunt alte ţări care nu sunt mai avansate decât România, cum este Bulgaria, care a ajuns la 30% grad de reciclare a deşeurilor. În momentul de faţă, mai avem încă o problemă, cea a ambalajelor. Cred că e o problemă care trebuie tratată cu seriozitate încă de săptămâna viitoare', a explicat Constantin.
Acesta a precizat, totodată, că unul dintre scopurile mandatului său este "transparentizarea activităţii la Ministerului Mediului şi la instituţiile subordonate, ca Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, Garda Naţională de Mediu şi Administraţia Fondului pentru Mediu", deoarece "sunt instituţii care lucrează direct cu agenţii economici".
Co-preşedinte al Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (ALDE), Daniel Constantin s-a născut pe data de 26 iunie 1978, la Piteşti.
Constantin este de profesie inginer, urmând cursurile Facultăţii de Zootehnie din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti (1997-2002). În 2004 a absolvit un master în managementul calităţii şi inovaţiei (USAMVB) şi a urmat un curs de ''Îmbunătăţirea managementului strategic'' (Institutul de Administraţie Publică, Irlanda), conform site-ului www.cdep.ro.
A fost referent la USAMVB (2000-2003), iar în 2003 a devenit consilier la Cabinetul secretarului de stat pentru integrare europeană din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR). În calitate de coordonator al Corpului Consilierilor de Integrare Europeană din cadrul Ministerului Agriculturii (2003-2006) a avut responsabilităţi legate de negocierea pachetului financiar acordat României pentru Agricultură, de reforma Politicii Agricole Comune (PAC), dar şi de negocierile privind cadrul financiar 2007-2013. După 2006 a fost angajat la firme de consultanţă pentru atragerea fondurilor europene. A lucrat ca evaluator independent la Banca Mondială în cadrul Proiectului Makis (2007-2009) şi a fost administrator al societăţii Roadvision şi director general al Provom SRL (2008-2009).
Ministru propus al Mediului s-a aflat la conducerea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA), în perioada aprilie-octombrie 2009. De asemenea, a deţinut funcţia de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în Cabinetul Ponta I (7 mai 2012- 21 decembrie 2012) şi în Guvernul Ponta II (21 decembrie 2012 - 5 martie 2014).
Daniel Constantin a fost vicepremier şi ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în Cabinetul Ponta III (5 martie - 16 decembrie 2014) şi ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în Cabinetul Ponta IV (16 decembrie 2014 - 17 noiembrie 2015).
În urma alegerilor parlamentare din 9 decembrie 2012 a obţinut primul mandat de deputat în Colegiul uninominal nr. 7 din Argeş, cu 70,67% din voturi.
La alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016 a fost ales deputat din partea ALDE în circumscripţia electorală nr.42 Bucureşti.