Antena 3 CNN Politică Ministrul Muncii, Marius Budăi: "Distribuirea voucherelor de 50 de euro se va face prin Poşta Română"

Ministrul Muncii, Marius Budăi: "Distribuirea voucherelor de 50 de euro se va face prin Poşta Română"

Silvia Preda
1 minut de citit Publicat la 16:51 14 Apr 2022 Modificat la 16:51 14 Apr 2022

"Nu există, încă, un acord de finanţare a acestor vouchere, dar există un acord verbal prealabil. Au fost discuţii cu Comisia Europeană, (...) urmează ca noul ministru al Fondurilor Europene să parafeze ceea ce s-a discutat până acum. Cred că vom fi în situaţia în care prima tură de vouchere se va finanţa de la bugetul de stat şi vom recupera ulterior banii.

(...). Pensionarii vor primi aceste sume aşa cum primesc şi pensiile, prin Poşta Română", a declarat ministrul Marius Budăi.

Voucherele de 50 de euro vor fi acordate în luna iunie

"Cu siguranţă, sumele ar trebui să fie mai mari, dar este ceea ce putem face acum, să sprijinim în primul rând categoriile vulnerabile, să implementăm acest al doilea pachet social, după cel prin care am trecut mai bine perioada de iarnă şi să preîntâmpinăm acum şi evoluţia extrem de galopantă a preţurilor la alimente. Vom acorda din luna iunie voucherele în valoare de 50 de euro pentru fiecare pensionar care are pensia de până la 1.500 de lei. Am solicitat coaliţiei politice să introducem aici şi familia monoparentală, care a fost lăsată deoparte mult timp.

Nu am uitat nici persoanele cu dizabilităţi şi copiii care încasează burse sociale. Măsurile trebuiau îndreptate şi spre mediul de afaceri", a mai spus ministrul Muncii.

Cele şase alimente de bază care se vor putea cumpăra cu aceste vouchere sunt: pâine, cartofi, orez, ulei, carne de pui şi ouă, dar lista poate fi schimbată.

Citiţi şi: Guvernanţii se ceartă pe voucherele pentru mâncare | Nu se ştie cu ce bani vor fi finanţate tichetele

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole