Antena 3 CNN Actualitate Social Ministrul Muncii: Va fi o creştere a salariului minim!

Ministrul Muncii: Va fi o creştere a salariului minim!

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 18:45 20 Noi 2019 Modificat la 18:45 20 Noi 2019

SALARIUL MINIM. Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, anunţă că Guvernul va decide săptămâna viitoare asupra valorii salariului minim pe economie, dând asigurări că „va fi o creştere”.

„Decizia finală nu se ia în această săptămână, avem o întâlnire marţi cu Consiliul Naţional Tripartit, iar consultările mele continuă pe parcursul săptămânii viitoare. Nu punem partenerii sociali în faţa unei decizii şi îi rugăm să ia act, ci ne prezentăm în faţa domniilor lor cu cel puţin trei scenarii, explicând avantajele şi dezavantajele sub aspectul impactului bugetar, sub aspectul evoluţiei pieţei muncii, astfel încât să luăm împreună cea mai bună decizie”, a declarat ministrul Muncii, miercuri după-amiază, într-o conferinţă de presă.

„Va fi o creştere, acum lucrăm la scenariile care să arate care este cuantumul acestei creşteri. Va fi cu siguranţă o creştere, dar scenariile pe care lucrăm ne arată diferite tipuri de creşteri”, a precizat Violeta Alexandru.

Citiți și:

Ministrul Muncii, anunț important despre pensiile românilor

 

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole