Antena 3 CNN Emisiuni Subiectiv ANUNȚ-BOMBĂ despre TOATE PENSIILE românilor

ANUNȚ-BOMBĂ despre TOATE PENSIILE românilor

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 21:15 01 Oct 2017 Modificat la 21:15 01 Oct 2017

Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Olguţa Vasilescu, a declarat, duminică, la Antena 3, că nicio pensie nu va scădea.

„Noi am avut termen, conform programului de guvernare, ca până la data de 1 octombrie să avem gata legea pensiilor, ea este gata, este scrisă, însă e nevoie de calcule privind impactul bugetar pe următorii ani, pentru că așa este normal și corect”, a declarat ministrul Muncii.

„În momentul în care vom prezenta publicului această lege, ea nu ar mai trebui să sufere modificări”, a mai spus Olguța Vasilescu.

Potrivit ministrului Muncii, „după ce se termină calculele, legea va fi prezentată coaliției și se va decide asupra modalității prin care va fi adoptată”.

„Nicio pensie nu va scădea”, a asigurat ministrul.

Peste cinci milioane de pensii vor fi recalculate în baza noii legi a pensiilor, aflată în fază de proiect, a declarat, vineri, la Suceviţa, preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea.

El susţine că noua pensie va elimina inechităţile din sistem, subliniind că „sunt şanse ca noua lege să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2018”.

Citește mai multe din Subiectiv
» Citește mai multe din Subiectiv
TOP articole