Cabinetul Ciucă s-a reunit în şedinţă pentru a stabili măsuri care să contrabalanseze scumpirile cu care se confruntă românii.
Nu vin însă veşti prea bune. Guvernul a hotărât să amâne măsura voucherelor de 50 de euro pentru românii cu venituri mici.
Chiar în timpul şedinţei, mii de oameni au protestat sub geamul Guvernului Ciucă, revoltaţi din cauza scumpirilor.
Marius Budăi, despre proiectul de lege care urmează să cuprindă măsuri de protecţie socială
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a vorbit miercuri despre măsurile de sprijin de care vor beneficia românii cu venituri mici, dar şi despre strategia naţională privind drepturile pentru persoanele cu dizabilităţi.
"Guvernul a mai luat în luna ianuarie un pachet social pe care l-am implementat şi venim şi cu acest pachet de măsuri şi, dacă va mai fi cazul vom veni şi cu alt pachet de măsuri. Noi suntem puşi aici să avem grijă de cetăţenii români. Decizia finală va fi luată în coaliţia politică. Noi ne dorim cât mai repede. Nu am fost la ultima şedinţă de Coaliţie politică, dar din câte ştiu eu, suntem cam pe forma finală. Este îndemâna noastră, a miniştrilor, atunci când primim dispoziţie de la coaliţia politică, să implementăm acele măsuri într-un timp cât mai scurt", a declarat Marius Budăi.
Ce face Executivul în timp ce mii de români îşi strigă nemulţumirile în faţa Guvernului
Executivul s-a reunit în şedintă, la ora la care mii de oameni protestează în faţa Guvernului.
Oamenii au cerut Executivului să vină cu măsuri concrete pentru scăderea preturilor la alimente, carburanţi, curent şi gaze şi pentru evitarea unei crize alimentare.
Premierul Ciucă a fost desemnat să prezinte deciziile luate în Coaliție, dar s-a decis ca totul să fie făcut public luni, au precizat surse din PSD și PNL.
Astăzi ar urma sa fie aprobat şomajul tehnic pentru firmele afectate de războiul din Ucraina.
Statul vrea să sprijine firmele care se aprovizionează din Ucraina, Rusia şi Belarus şi care îşi vor reduce producţia dacă nu vor mai putea aduce materie primă din aceste ţări. Şomajul tehnic nu poate depăşi mai mult de 75% din salariul mediu brut pe ţară.
Ministrul Muncii, la mitingul BNS: "Vă invit să ne asigurăm că reformele nu vor duce la sărăcirea cetățenilor
Ministrul Muncii Marius Budăi i-a invitat miercuri pe reprezentanții sindicatelor să fie parteneri în implementarea reformelor din PNRR.
„Să ne asigurăm împreună că reforma legii salarizării, reforma legii pensiilor nu vor duce la sărăcirea cetățenilor români”, a spus ministrul la mitingul BNS.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a vorbit miercuri în fața sindicaliștilor de la Blocul Național Sindical, care protestează în Piața Victoriei.
„Fac aici apel la toate sindicatele, la toate patronatele, dacă am fost cu toții excluși din negocierea PNRR, vă invit acum să fiți parteneri în implementarea reformelor din PNRR, să ne asigurăm împreună că reforma legii salarizării, reforma legii pensiilor nu vor duce la sărăcirea cetățenilor români”, a spus ministrul.
Marius Budăi spune că de săptămâna viitoare va începe implementarea unor măsuri în vederea protejării persoanelor vulnerabile
„Suntem aici ca împreună, prin dialog social, să rezolvăm ceea ce dumneavoastră reclamați și reclamați pe bună dreptate. Începând de săptămâna viitoare vom implementa câteva măsuri care să vină în primul și în primul rând în sprijinul categoriilor vulnerabile. Vă vom invita la dialog pentru implementarea finală”, a adăugat ministrul.
Sindicaliștii de la BNS cer adoptarea unor măsuri de sprijin pentru a compensa efectele economice și sociale ale războiului din Ucraina, măsuri pentru securitatea energetică și alimentară a României, precum și reluarea aplicării Legii-cadru nr 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
De asemenea, sindicaliștii cer încheierea unui pact național pentru industria de apărare care să conțină măsuri concrete pentru relansarea acestui sector, precum și pentru a limita presiunea resimțită de populație de costurile de finanțare pentru dotarea Armatei.„Cerem modificarea în regim de urgență a Legii nr. 62/2011 a dialogului social astfel încât să ne putem exercita fără îngrădiri, drepturile fundamentale la organizare, negociere și grevă, așa cum sunt prevăzute în Constituția României. Vrem negocieri colective la nivel național și sectorial! Cerem dreptul de a negocia pentru federațiile reprezentative la nivel de unitate fără impunerea reprezentanților salariaților ca parte la negocierea colectivă!”, au mai transmis reprezentanții BNS.