Antena 3 CNN Actualitate Social Ministrul Muncii despre protestele privind măsurile fiscale: E manipulare!

Ministrul Muncii despre protestele privind măsurile fiscale: E manipulare!

S.T.
1 minut de citit Publicat la 23:09 09 Noi 2017 Modificat la 23:09 09 Noi 2017

Ministrul Muncii a declarat, referitor la protestele sindicatelor privind măsurile fiscale, că este vorba despre manipulare venită din partea liderilor de sindicat.

„Cred că este foarte multă manipulare. E vorba de interese ale unor lideri de sindicat. (..) Domnul Hosu, cu care am avut mai multe discuţii pe legea salarizării, nu avea o problemă pe legea salarizării, decât cu tichetele de masă care nu ar fi trebuit să dispară din această lege (..). A fost prima discuţie, <<să nu cumva să îndrăzniţi să intraţi în aceste tichete de masă>>, având interes direct într-o firmă. Apoi au fost discuţii pe care le-a avut cu colegul meu Mircea Dobre, de voucherul de vacaţă. I-a trimis un e-mail, de pe e-mailul sindicatului, în care i-a cerut să modifice o ordonanţă de urgenţă”, a declarat ministrul Muncii la Antena 3.

„Nu am vrut să facem aceste lucruri şi de aici a început nebunia. De aici nebunia la legea salarizarii, cu funcţionarii publici scoşi în stradă, că le vor scădea salariile (..)Acum se încearcă să se spună o să scadă salariile după 1 ianuarie prin acest transfer de contribuţii. (..). Sunt interese directe pe care le au aceşti lideri de sindicat, unii dintre ei. Lideri de sindicat pe care nu i-am văzut ieşind în stradă nici când 200.000 de bugetari au fost daţi afară , nici când s-au tăiat 25% din salarii, nici când au încercat să taie pensiile. Probabil au avut o colaborare foarte bună cu guvernul, la nivel personal”, a completat Lia Olguţa Vasilescu.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole