Antena 3 CNN Economic Ministrul Muncii dă asigurări că nicio pensie nu scade: Dacă pensia e mai mică după recalculare, veți rămâne cu cea anterioară

Ministrul Muncii dă asigurări că nicio pensie nu scade: Dacă pensia e mai mică după recalculare, veți rămâne cu cea anterioară

Andreea Ştefan
4 minute de citit Publicat la 15:20 22 Aug 2024 Modificat la 15:48 22 Aug 2024

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a dat asigurări joi că nicio pensie nu va scădea în urma deciziilor de recalculare, indiferent dacă în decizia primită valoarea pensiei apărea ca fiind mai mică. „Dacă în decizia de recalculare punctajul rezultat indică o valoare mai mică decât pensia pe care ați primit-o în luna august, atunci veți rămâne cu pensia mai avantajoasă, adică pensia lunii august”, a declarat Simona Bucura Oprescu.

„Din decizia primită de la Casa de Pensii, toți pensionarii vor primi în septembrie și în lunile următoare o pensie cel puțin egală cu cea din august. Nimeni nu va primi mai puțin. 

Mă adresez acum pensionarilor care în decizia primită de la Casa de Pensii au un cuantum mai mic în urma recalculării. Stimați pensionari, pensia dumneavoastră nu scade. Noua lege a pensiilor garantează că pensionarii vor primi cuantumul cel mai favorabil, indiferent de rezultatul recalculării. Dacă în decizia de recalculare punctajul rezultat indică o valoare mai mică decât pensia pe care ați primit-o în luna august, atunci veți rămâne cu pensia mai avantajoasă, adică pensia lunii august.

Scrie negru pe alb și pe deciziile de recalculare pe care le-ați primit sau urmează să le primiți: se menține cuantumul pensiei stabilit și aflat în plată anterior recalculării de la 1 septembrie 2024, conform Art. 144 al. 6 din Legea nr. 360/2023. Nu va scădea niciun leu din pensia dumneavoastră”, a spus ministrul Muncii.

Aceasta a anunțat că toți pensionarii vor primi acasă în săptămânile următoare o confirmare oficială de la Ministerul Muncii și Casa Națională de Pensii, care va atesta faptul că nicio pensie nu va scădea în urma recalculării.

„Dar ca toate lucrurile să fie clare și lipsite de orice echivoc, veți primi în următoarele săptămâni o confirmare oficială din partea Ministerului Muncii și a Casei Naționale de Pensii Publice că pensia dumneavoastră nu scade. Cea mai bună confirmare pentru ceea ce spun va fi însuși cuponul de pensie aferent lunii septembrie”, a declarat ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.

Ministrul Muncii a anunțat și ce pensii vor avea un cuantum mai mic după recalculare și rămân cu pensia actuală.

„În general, sunt două categorii de pensionari în această situație: Indemnizația socială pentru pensionari care nu scade sub 1.281 de lei, fiindcă, începând cu 1 septembrie, beneficiarii de indemnizație socială vor continua să primească suma minimă garantată de 1.281 de lei, indiferent de rezultatul în urma recalculării. În urma recalculării, dacă pensia este mai mică de 1.281 de lei, suma, diferența se suportă de la bugetul de stat ca și până acum. 

Cei care au avut un avantaj la pensie și primeau mai mulți bani decât alți pensionari care au muncit și au contribuit la fel, ei au avut deja avantajul pe care alți pensionari îl obțin acum și al căror pensie crește în urma recalculării. Ei nu pierd acest avantaj, pentru că își păstrează pensia mai favorabilă. Chiar dacă nu le crește pensia acum, acești pensionari nu vor pierde niciun leu la pensie”, a mai explicat ministrul Muncii.

Nu vor crește pensiile pentru 700.000 de pensionari

„Avem un număr de 700.000 de pensionari cărora nu le va crește pensia în urma recalculării. Aceștia au avut un beneficiu suplimentar până acum, când valoarea pensiei lor era mai mare decât a altor pensionari care au muncit și contribuit la fel.

După 1 septembrie, prin creșterea celorlalte pensii se ajunge la echilibrul pe care ni l-am dorit și pe care ni-l cer oamenii, adică pentru muncă și contribuții egale, să avem pensii egale în general. Printre acești 700.000 de pensionari cărora nu le va crește pensia după recalculare, avem două categorii: cei cu perioade de contributivitate foarte scurte și cei care au obținut pe legislația anterioară beneficii mai mari decât corespondentul contribuțiilor plătite în timpul activității.

„Peste 90.000 de pensionari beneficiari de pensie minimă socială”

Ei bine, o altă veste bună este că avem peste 90.000 de pensionari beneficiari de pensie minimă socială, care în urma recalculării, vor primi mai mulți bani. Prin noua lege a pensiilor am realiza două obiective importante. Am realizat reforma pensiilor, adică pensii egale pentru muncă, și contribuții egale. Nu vor mai fi pensionari care au muncit la fel, dar care au pensii diferite și vom avea un mecanism de creștere continuă și sustenabilă a pensiilor.

În lege s-a introdus un mecanism care garantează creșterea pensiilor fără a crea dezechilibre bugetare. Este important de știut că, de asemenea, a fost eliminat pragul de 9,4% pentru cheltuielile din PIB cu pensiile, care ar fi putut duce la înghețarea pensiilor românilor până în 2070. Recalcularea reflectă contributivitatea.

Pensiile cresc cu o medie de peste 26%

Pot înțelege că există nemulțumiri, dar sunt convinsă că pe măsură ce pensionarii vor primi pensiile în septembrie, numărul celor mulțumiți va fi semnificativ. Chiar dacă aceștia nu își manifestă mulțumirea la un mod entuziast, sunt convinsă că pensionarii simt că li s-a făcut dreptate. Mi-aș dori ca și lor să li se audă vocea. În medie, creșterea va fi de 26,65% așadar, vorbim de o creștere cumulată de peste 40% în acest an. Pentru cei mai mulți dintre pensionari, aceasta înseamnă o creștere reală, semnificativă a puterii de cumpărare”, a mai explicat ministrul Muncii.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole