Antena 3 CNN Actualitate Social Ministrul Mediului trage un semnal de alarmă. Legătura dintre poluare și cazurile de boli cardiovasculare, în Bucureşti

Ministrul Mediului trage un semnal de alarmă. Legătura dintre poluare și cazurile de boli cardiovasculare, în Bucureşti

2 minute de citit Publicat la 16:37 20 Ian 2020 Modificat la 16:37 20 Ian 2020

„Am avut astăzi (luni, n.r.) discuţii cu cele trei administraţii publice locale din România pe problema infringementului şi a pre-infringementului pe Bucureşti, Braşov şi Iaşi. M-am bucurat că în urma acestor discuţii, administraţiile publice locale enunţate au înţeles că planul de măsuri asumat trebuie să aibă un ritm mult mai alert de implementare. Toate cele trei administraţii publice locale admit că au depăşiri peste cât ar trebui să aibă indicatorii PM10. Important este ca în perioada imediat următoare Bucureştiul, Braşovul şi Iaşiul să-şi intensifice implementarea măsurilor de infrastructură şi a celor ce ţin de mediu. În ceea ce priveşte Bucureştiul, situaţia este mult mai tristă, pentru că doar aşteptăm verdictul care trebuie să vină de la Curtea Europeană de Justiţie. Discuţia cu autoritatea publică locală a fost ca acest plan de măsuri cu termen de implementare 2018 şi 2022 să fie implementat cât mai repede, pentru că în eventualitatea că vor veni amenzile să nu trebuiască să plătim sau să aşteptăm foarte mult până vom intra într-o situaţie de normalitate. În momentul de faţă, atât Primăria Iaşi, cât şi Primăria Braşov au înţeles că au nevoie de aceste rapoarte privind starea de sănătate a populaţiei, raport pe care Bucureştiul îl are astăzi şi care spune foarte clar că avem asociere certă în ceea ce înseamnă zonele cu poluare cu PM10 şi incidenţa cazurilor de infarct miorcardic şi a tuturor celorlalte boli cardiovasculare", a explicat ministrul de resort.

Citește Și Gabriela Firea, după întâlnirea cu ministrul Mediului: Ne-am propus să fim mai drastici privind companiile de salubritate

Acesta a punctat faptul că Ministerul Mediului va extinde Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului din Capitală cu alte trei staţii, în timp ce la Iaşi şi Braşov vor fi achiziţionate, în acest an, două laboratoare mobile de măsurare a calităţii aerului.

"Consider că guvernele anterioare ar fi putut să facă mult mai mult pentru aceste aşezări urbane, astfel încât Bucureştiul ar fi trebuit să aibă Centură ocolitoare, la fel cum consider că guvernele anterioare ar fi trebuit să finalizeze Centura ocolitoare a Municipiului Iaşi. De asemenea, au înţeles cu toţii că modernizarea transportului public şi folosirea acestuia de către cetăţeni este prioritară. Ministerul Mediului nu numai că va moderniza, ci va şi extinde Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului. La Bucureşti, pe lângă cele şase staţii pe care le avem astăzi, plus două în judeţul Ilfov, se vor mai adăuga trei. De asemenea, la Iaşi şi la Braşov vor fi achiziţionate în acest an două laboratoare mobile de măsurare a calităţii aerului", a spus oficialul.

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, a convocat pentru luni reprezentanţii celor trei municipii (Bucureşti, Braşov şi Iaşi) care au probleme privind calitatea aerului şi se află sub monitorizarea Comisiei Europene sau chiar în aşteptarea unui verdict de la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole