Antena 3 CNN Actualitate Social Ministrul Mediului: "Peste 70% din ţară este afectată de secetă"

Ministrul Mediului: "Peste 70% din ţară este afectată de secetă"

Milena Niță
3 minute de citit Publicat la 13:03 06 Iul 2022 Modificat la 15:41 06 Iul 2022

"În momentul de faţă, aproximativ 70% şi poate chiar mai mult din România, din suprafaţa ţării este afectată de secetă pedologică", a spus, miercuri, Tanczos Barna.

Acesta a adăugat, în ceea ce privește rezervele strategice de apă, că cele 40 de lacuri de acumulare sunt la un grad de umplere de 68%.

"În funcție de situația micro-regiunilor, putem vorbi de secetă pedologică moderată, puternică sau chiar extremă. 

Deficitul de de precipitații față de media anilor trecuți în anumite zone este extrem, extrem de mare, deficit care poate să însemne sub jumătate din media anuală sau media pe ultimele 10 luni, așa cum am făcut calculele zilele trecute.

Sunt regiuni, orașe unde față de o medie pe 10 luni de 410-420 sau 390 de litri pe metru pătrat în perioada septembrie-iulie sau august-iulie 2021-2022, avem sub 200 de litri de precipitații pe metrul pătrat. Acest lucru generează fenomenele de secetă pedologică la scară moderată, puternică sau extremă. 

Calculele sunt făcute în la nivelul solului, până la 100 de centimetri sub nivel și acolo se constată aceste deficiențe de apă generată de lipsa de precipitații. 

În ceea ce privește fenomenele extreme, au fost emise mai multe alerte în ultimele zile și în paralel, practic sunt alerte care pe de o parte ne atrag atenția asupra valului de căldură și, în paralel, asupra unor fenomene extreme de precipitații în zone relativ restrânse, unde cantitățile pe metrul pătrat pot ajunge la 30-40 chiar la 50 de litri pe metrul pătrat.

Acest lucru poate genera de foarte multe ori grindină, vijelie, furtuni care afectează și infrastructura și culturile agricole în anumite zone", a adăugat Tanczos Barna.

Tanczos Barna: "Cele 40 de lacuri de acumulare sunt la un grad de umplere de 68%"

"Fenomenele extreme vin, mai mult ca sigur, în urma acestor schimbări climatice, care sunt dovedite de specialiști și nu trebuie să mergem neapărat la specialiștii de pe plan mondial. 

Avem specialiștii noștri la ANM care ne atrag an de an atenția asupra recordurilor de temperatură care sunt doborâte din ce în ce mai des, asupra cantităților de precipitații care nu se mai distribuie uniform, asupra fenomenelor extreme care lovesc anumite zone, anumite regiuni. 

În ceea ce privește rezervele strategice de apă, împreună cu colegii de la ANAR, de la Apele Române, am analizat inclusiv săptămâna aceasta zilele trecute situația. Avem cele 40 de lacuri de acumulare cu rezervele strategice, unde problema nu este una serioasă. 

Avem grad de umplere de peste 68% în aceste lacuri. Sunt, de fapt, principalele lacuri de acumulare cu rol important în alimentarea cu apă a populației și a industriei, respectiv alimentarea sistemelor de producere a energiei electrice", a mai spus Barna.

Nivelul apei în Dunăre, în scădere față de mediile anuale

Nivelul apei în Dunăre este în scădere față de mediile anuale. Avem undeva la 3000 de litri pe secundă la intrarea în țară, sub media anuală, dar nu avem probleme în ceea ce privește exploatarea uzinelor, instalațiilor. 

Deci, din punctul acesta de vedere nu există în momentul de față niciun pericol.

În ceea ce privește alimentarea cu apă potabilă a populației, majoritatea zonelor care au probleme, deficiențe și unde s-au implementat câteva măsuri de restricționare se bazează pe puțuri forate, pe surse de apă care este stabilită și este ridicată la nivelul consumului normal. 

În cazul în care în zonă, în perioada secetoasă, crește semnificati, de 2-3-5 ori consumul de apă în urma irigațiilor din localitățile care sunt alimentate cu apă potabilă, acolo problemele pot fi semnificative. 

Ministrul Mediului: Facem încă un apel ca apa potabilă să nu o folosim în scopuri agricole

Din acest motiv, autoritățile locale și administratorii acestor sisteme de alimentare cu apă au implementat restricții tocmai pentru a preveni situația de criză. 

Facem încă o dată în mod repetat apel la populație ca în această perioadă să utilizeze apa potabilă strict pentru consumul din gospodărie. Pentru consumul pentru care se face, se pregătește, se produce practic apa potabilă. 

Este o risipă pe care nu ne-o permitem acum să folosim această apă potabilă în scop agricol, să folosim apă potabilă pentru scop agricol, pentru irigații", a atras atenţia ministrul Mediului.

Etichete: seceta Tanczos Barna
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole