Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a avut o primă reacție după incidentul cu ursoaica din județul Buzău. După ce au omorât-o pentru că a atacat gospodăriile din satele de munte, localnicii au batjocorit cadavrul ursoaicei stropindu-l cu bere.
„Este inadmisibil!!! La prima oră a dimineții, o echipă de comisari de la Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu va fi la Buzău. Vom cere inclusiv intervenția organelor de cercetare penală! Iar Corpul de Control al Ministrului va verifica modul în care cei din Agenția și Garda județene și-au îndeplinit atribuțiile. Le garantez vinovaților că vor plăti scump!”, a spus ministrul Mediului pe pagina sa de Facebook.
De teamă să nu fie atacați, localnicii au cerut autorizație de împușcare de la Ministerul Mediului și, după două săptămâni în care au stat la pândă, vânătorii au reușit să ucidă animalul.