Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a făcut o serie de declarații după discursul lui Klaus Iohannis de la Palatul Cotroceni prin care a atacat legile justiției.
„Am citit afirmația potrivit căreia pe legile justiției au fost necesare trei decizii ale Curții Constituționale. Păi e firesc. Dacă ai trei legi, fiecare lege e criticată și Curtea se pronunță de câte ori e sesizată. Trei legi, trei sesizări, evident și trei decizii. Dar să vă mai spun un lucru. Curtea a admis în total 22 de soluții legislative din toalul celor trei legi de sute de articole. Multe dintre ele, cele admise ca neconstituționale, sunt de necorelare legislativă și nu pe fond al nereglementării contrare Constituției”, a declarat ministrul Justiției.
„Am observat că a exprimat preocupare pentru faptul că prin legile justiției au fost consacrate, nu știu formula exactă, instituții sau noi. Sigur făcea referire la acea secție specială de anchetare a faptelor care pot fi comise de către magistrați. Aici critica m-a surprins pentru că, indirect, critică decizia Curții Constituționale, decizie care a consacrat constituționalitatea respectivei soluții legislative. Prin urmare, are competența constituțională să sesizeze CCR. Pentru mine era previzibil faptul că o va sesiza. Rămâne să motiveze sesizarea pentru eu, spre exemplu, nu pot să anticipez care poate fi critica de neconstituționalitate cu privire la înființarea secției speciale din moment ce CCR a constatat deja că soluția e constituțională”, a mai spus Tudorel Toader.
Întrebat dacă se așteaptă ca Comisia de la Veneția să vină cu recomandări opuse celor precizate în cele trei proiecte de lege, Tudorel Toader a spus că „orice lege se bucură de o prezumpție relativă de constituționalitate până în momentul în care Curtea constată că un articol, o soluție legislativă e neconstituțională”.
Președintele a anunțat că nu promulgă pachetul legislativ și, mai mult, îl va trimite la Curtea Constituțională și va sesiza Comisia de la Veneția.