Antena 3 CNN Actualitate Justiție Ministrul Justiției: Nu este niciun candidat înscris pentru şefia DNA

Ministrul Justiției: Nu este niciun candidat înscris pentru şefia DNA

<1 minut de citit Publicat la 09:34 20 Aug 2018 Modificat la 09:34 20 Aug 2018

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, luni, că niciun procuror nu s-a înscris până acum să ocupe funcţia de şef al Direcției Naționale Anticorupție.

Tudorel Toader aşteaptă până vineri să vadă dacă acum va avea de ales dintre mai mulţi candidaţi. 

„M-am interesat de la Direcția de Resurse Umane. În clipa asta nu este niciun candidat înscris. Sunt convins că vor fi”, a spus Tudorel Toader.

Ministerul Justiţiei a demarat o nouă selecţie pentru propunerea de numire în funcţia vacantă de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Potrivit MJ, noua procedură se va desfăşura în perioada 6 august - 6 septembrie. Candidaţii pot depune cereri de înscriere pentru funcţia de conducere vacantă până la data de 24 august inclusiv.

Ministerul Justiției a mai organizat și în perioada 09 – 27.07.2018 procedura de selecție a procurorilor în vederea efectuării propunerii de numire în funcția vacantă de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție. Însă, pe data de 27 iulie, Tudorel Toader a anunţat că au fost respinse cele patru candidaturi depuse pentru funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, urmând ca procedura de selecţie să fie reluată.

Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole