Antena 3 CNN Actualitate Justiție Ministrul Justiției, Florin Iordache: Vom veni cu modificări la ordonanțele grațierii și modificării Codului Penal

Ministrul Justiției, Florin Iordache: Vom veni cu modificări la ordonanțele grațierii și modificării Codului Penal

1 minut de citit Publicat la 11:13 30 Ian 2017 Modificat la 11:13 30 Ian 2017

Proiectele de ordonanţă de urgenţă privind graţierea unor pedepse şi pentru modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală vor corespunde observaţiilor şi consultării publice, care are loc luni la Ministerul Justiţiei, a declarat ministrul Florin Iordache.

"Vom sta astăzi aici să ascultăm toate părerile, toate opiniile. Suntem deschişi, astfel încât actele normative care vor pleca de la Ministerul Justiţiei să corespundă observaţiilor şi consultării publice", a afirmat Florin Iordache, la începutul dezbaterii publice de la sediul MJ.

Potrivit ministrului Justiţiei, la eveniment participă toţi cei care s-au arătat interesaţi de cele două proiecte de acte normative, care se află în prezent în dezbatere publică.

"Discutăm despre un proiect al legii graţierii. (...) Vreau să vă spun de la început că nu vor beneficia (de graţiere - n.r.) nici violatorii, nici criminalii, nici cei care sunt acuzaţi de fapte de corupţie, nici cei care sunt recidivişti şi condiţia principală pe care noi am pus-o este aceea de recuperare a prejudiciului. Cel de-al doilea act normativ este cel care vine să pună în concordanţă deciziile Curţii asupra Codului penal", a explicat Iordache.

Ministrul Justiţiei a mai spus că, săptămâna trecută, Curtea Constituţională a hotărât că încă şase articole din Codul penal şi din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale.

"În aceste condiţii, se impune, după ce vor apărea motivările pentru aceste articole, să venim din nou cu modificări", a afirmat Iordache.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole