Antena 3 CNN Emisiuni Subiectiv Ministrul Justiției, reacție după protestele din cauza Legii grațierii: E dezinformare. Statul trebuie să ofere condiții normale de detenție

Ministrul Justiției, reacție după protestele din cauza Legii grațierii: E dezinformare. Statul trebuie să ofere condiții normale de detenție

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 20:27 18 Ian 2017 Modificat la 20:27 18 Ian 2017

Ministrul Justiției, Florin Iordache, a spus miercuri, că oamenii au ieșit în stradă pentru a protesta față de Legea grațierii, pentru că au fost dezinformați, iar noul guvern ia această măsură gândindu-se la cei care stau în pușcărie în condiții precare.

Întrebat cum explică ”inflamarea” românilor care au ieșit în stradă în mai multe orașe ale țării, miercuri seara, ministrul a răspuns:

”Prin dezinformare în ceea ce privește legea. Statul trebuie să ofere condiții normele de detenție. Dacă cineva a greșit și trebuie să stea la închisoare, foarte bine, dar nu trebuie să-l degradăm”, a spus ministrul Justiției, Florin Iordache, miercuri, la emisiunea Subiectiv, de la Antena 3.

Totodată, șeful de la Justiție a ținut să sublieze că nu vor beneficia de grațiere cei condamnați pentru infracțiuni grave, precum crime sau violuri.

Ministrul Justiției: Am trimis un secretar de stat al Guvernului la protestatari

”Dar pentru penitenciare nu s-a făcut nimic în ultimii ani. Sunt 19.000 de locuri de detenție în România, iar acum sunt peste 9.000 de oameni în plus. În aceste condiții, ce să facem? (...) Aceasta este o OUG pentru infracțiunile ușoare”, a mai spus ministrul Justiției.

În privința protestelor, ministrul Justiției a spus că a trimis un secretar de stat al Guvernului, în această seară, pentru a sta de vorbă cu protestatarii.

”Pentru că eu cred că acești oameni nu sunt informați corect”, a adăugat ministrul Iordache.

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache a declarat miercuri că România trebuie să dea o lege a graţierii de care ar putea beneficia aproximativ 2.500 de persoane. 

"În acest moment, gradul de încărcare la nivelul penitenciarelor din România este peste 150%. România, în luna mai, este sub imperiul unei decizii CEDO care ne poate obliga, datorită faptului că în cele 40 de penitenciare şi locuri de deţinere, în toate aceste 40 de locuri, există hotărâri de condamnare a României pentru relele tratamente şi pentru condiţiile inumane pe care le au aceşti oameni. România nu poate face peste noapte să acopere cele aproape 9.000 de locuri cât avem în acest moment excedent de deţinuţi în aceste locuri de deţinere", a precizat Florin Iordache, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria. 

Ministrul Justiţiei a adăugat că în astfel de condiţii Guvernul poate veni cu un act normativ privind graţierea care să nu vizeze faptele penale grave.

Citește mai multe din Subiectiv
» Citește mai multe din Subiectiv
TOP articole