Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni, referitor la extrădarea Elenei Udrea, că Ministerul Justiţiei are obligaţii partajate în acest caz, precizând că întâi trebuie să vină documentele de la instanţă, iar ministerul va transmite mai departe solicitarea de extrădare.
„Procedura de extrădare este cea prevăzută de lege. Fac apel la dumneavoastră ca să reflectaţi realitatea aşa cum este ea, nu aşa cum o vor unii sau alţii. Şi în cazul Ghiţă, am trimis documentele pentru extrădare. Am rugat chiar în ziua respectivă de la direcţia de specialitate şi am comunicat exact documentele, data, procedura realizată. Ministerul Justiţiei, şi de data aceasta, ca de fiecare dată de altfel, şi-a îndeplinit la timp şi complet obligaţiile care-i revin. Nu uitaţi că avem obligaţii partajate, trebuie să vină de la instanţă, noi transmitem mai departe solicitarea respectivă”, a declarat Tudorel Toader.
La începutul lunii iunie, ministrul Justiţiei anunţa că extrădarea Elenei Udrea se poate face chiar dacă România nu are tratat bilateral cu Costa Rica.