Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Justiției, despre amendamentele la legea grațierii: „Nu știu dacă modificările erau necesare”

Ministrul Justiției, despre amendamentele la legea grațierii: „Nu știu dacă modificările erau necesare”

1 minut de citit Publicat la 12:43 09 Mai 2017 Modificat la 12:43 09 Mai 2017

Ministrul Justiției Tudorel Toader a afirmat, marți, că instituția pe care o conduce susține proiectul inițial al legii grațierii, cel propus de Guvern, cu limita redusă de pedeapsă și fără fapte de corupție.

Comisia juridică din Senat a decis luni întocmirea unui raport de admitere cu amendamente la proiectul de lege privind grațierea unor pedepse și a unor măsuri educative privative de libertate. În favoarea raportului au votat 5 senatori (PSD și UDMR) și 4 au fost împotrivă (PNL și USR).

Potrivit președintelui Comisiei juridice a Senatului, 1.032 de persoane ar urma să iasă din închisoare dacă se aplică proiectul în actuala formă votată de senatorii juriști.

Tudorel Toader a mai arătat că săptămâna viitoare va prezenta în Guvern proiectul referitor la codurile penale, care, ulterior, va fi depus la Parlament. 

"Luni, pe data de 15 mai, voi organiza, de fapt este planificată, este anunţată pe site, cea de-a doua dezbatere cu specialiştii profesionişti ai Dreptului pe Codul penal, Codul de procedură penală, punerea în acord cu deciziile Curţii Constituţionale, transpunerea directivei privind confiscarea extinsă, transpunerea Directivei privitoare la protecţia victimelor infracţiunilor. Este cea de-a doua dezbatere, după care săptămâna viitoare prezint proiectul de lege în Guvern şi îl trimit la Parlament pentru dezbatere", a afirmat Tudorel Toader, la Palatul Parlamentului. 

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole