Antena 3 CNN Actualitate Social Ministrul Justiției: Interzicerea cumpărării cartelelor telefonice fără buletin, o prioritate

Ministrul Justiției: Interzicerea cumpărării cartelelor telefonice fără buletin, o prioritate

<1 minut de citit Publicat la 19:42 08 Iun 2021 Modificat la 19:42 08 Iun 2021

„Pornind de la faptul că ieri a fost printr-un telefon, din nou amenințare cu bomba la Curtea de Apel București și s-a dat peste cap toată activitatea de acolo, să luăm foarte în serios reanalizarea soluției referitoare la interzicerea cumpărării cartelelor telefonice fără buletin”, a spus marți Stelian Ion.

Conform acestuia, tot mai mulți oameni certați cu legea se folosesc de acest lucru. Ministrul Justiției susține că acest subiect se găsește pe lista lui de priorități.

„Este o chestiune pe care ar trebui să o gândim foarte atent și o să propun această chestiune, pentru că din păcate sunt tot mai multe situații în care oameni certați cu legea se folosesc de acest mijloc, se ajunge iată la tragedii.

Și amintesc și de cazul Caracal, când a fost și atunci o situație și iată că nu s-a rezolvat nici până acum. Este un subiect pe care îl am pe agendă printre priorități”, a mai declarat ministrul.

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole