Mai exact, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, le recomandă românilor să înceapă să investească la bursă sau să cumpere titluri de stat. Anunțul a fost făcut în contextul în care Guvernul nu a venit nici până acum cu soluţii pe termen lung pentru creșterea galopantă a preţurilor sau pentru criza energetică.
„Ar trebui să ducem economiile şi din perspectiva populației şi a companiilor mici nelistate bursier, să ducem mult mai mult capital către zona de investiții active.
Doar printr-un efort comun al tuturor factorilor implicați în dezvoltarea pieței de capital putem contribui la finanțarea companiilor autohtone inclusiv în ceea ce privește proiectele verzi.
În acest sens ministerul Finanţelor are ca obiectiv pentru perioadă următoare crearea cadrului general pentru emiterea de obligațiuni verzi", spune ministrul Finanţelor care le recomandă românilor să joace la bursă.
„Criza ne va distruge! Probabil că asta este şi interesul în spate"
Pe de cealaltă parte economiștii trag un semnal de alarmă şi spun că România este deja în pragul celei mai grave crize din ultimii 30 de ani.
Plafonarea si reducerea de TVA nu este o soluţie pentru România astăzi sau sunt soluţii aplicabile dar pe termen scurt.
„Aceasta criza va distruge şi ultima brumă de agenți economici cu capital autohton. Probabil că asta este şi interesul în spate şi nu înțeleg de ce.
Care este soluția? Nici una. O promisiune de la 1 aprilie, dată care pentru români este o glumă proastă. Nu mai avem timp să așteptăm", a spus Orlando Teodorovici, fost ministru de Finanțe la Antena 3.