Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, anunț despre banii românilor

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, anunț despre banii românilor

1 minut de citit Publicat la 14:49 19 Feb 2018 Modificat la 14:49 19 Feb 2018

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a ținut un discurs în care a vorbit despre banii românilor și despre rolul pe care ar putea să-l joace pe viitor Banca Europeană de Investiții pentru binele României. 

"În primul, aș vrea să mulțumesc ca ministru de Finanțe și mai ales ca guvernator în cadrul Băncii Europene de Investiții. Îi mulțumesc domnului vicepreședinte și echipei domniei sale pentru tot sprijinul pe care l-au acordat României. Un rol deosebit de important spunem noi ca ar putea să-l joace Banca Europeană de Investiții pe viitor pe ceea ce înseamnă consultările pe noul cadru financiar multianual. Și aici urmărim cu mare interes pentru a vedea care este rolul băncii și sunt convins că va avea unul foarte important. E un subiect foarte dificil și un subiect asupra căruia România trebuie să-și îndrepte toată atenția astfel încât și pe viitor fondurile alocate României să fie consistente. E important și modul în care vor fi cheltuiți acești bani", a spus ministrul Finanțelor. 

"Astăzi a fost o discuție și de ordin tehnic la care au participat și colegii mei de la Sănătate, Transporturi, Fonduri Europene. Au fost subiecte foarte interesante și de primă importanță, cum ar fi înființarea fondului suveran, banca de dezvoltare a României, achiziții publice, infrastrucuta de cale ferată și rutieră , spitale regionale și, bineînțeles, un mod mai atractiv de a derula fondurile europene prin instrumentele financiare pe care celelalte state europene deja le utilizează", a mai spus Teodorovici.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole