Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Finanțelor despre o nouă reducere a CAS: Nu există bani în buget

Ministrul Finanțelor despre o nouă reducere a CAS: Nu există bani în buget

1 minut de citit Publicat la 17:50 22 Feb 2016 Modificat la 17:50 22 Feb 2016
Ministrul Finanțelor, Anca Dragu, a declarat luni că nu există bani în buget pentru o nouă reducere a CAS în acest an, iar o decizie legată de salariile bugetarilor se va lua în momentul elaborării bugetului pe anul 2017, potrivit Agerpres.
"Este un impact de 7 miliarde de lei, bani care nu există în buget. Noi avem acum un deficit bugetar prognozat de 2,95% din PIB, adică foarte aproape de limita de 3%, conform angajamentelor pe care România le are în fața UE", a precizat Dragu după ce a participat la ședința grupului PSD din Camera Deputaților.

Întrebată dacă ia în calcul înghețarea salariilor pentru bugetari, Dragu a spus: "Nu am ajuns în acest punct. Aceasta este o decizie care se va lua în momentul elaborării bugetului pe 2017".

Cât privește impozitul specific pentru turism, ministrul Finanțelor a spus că impactul aplicării acestuia este discutabil.

"Credem că acest impozit specific ar putea conduce la o reducere a impozitelor plătite de către marii operatori și o creștere a impozitelor ce vor fi plătite de către micii operatori. Per total, impactul este discutabil, se preconizează aici două riscuri și în principal mă gândesc la riscuri la nivelul micilor operatori, în ce măsură aceștia vor putea face față, vor putea continua business-ul în condițiile unor impozite sporite", a explicat Dragu.

Referitor la discuțiile pe care le-a avut cu grupul PSD din Camera Deputaților, ministrul Finanțelor a spus că au fost întrebări din Codul fiscal, din zona de redevențe sau legate de impozitul specific pentru turism.

"Am avut discuții constructive, pozitive. S-au ridicat probleme cu care ne confruntăm cu toții, am avut întrebări din Codul fiscal, din zona de redevențe, impozitul specific pentru turism", a afirmat Anca Dragu.

Etichete: anca dragu CAS
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole