Antena 3 CNN Economic Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, luat la rost: "Este o întrebare care apare de zece ori pe zi, oricine cu care te întâlneşti întreabă"

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, luat la rost: "Este o întrebare care apare de zece ori pe zi, oricine cu care te întâlneşti întreabă"

Silvia Preda
<1 minut de citit Publicat la 18:36 15 Feb 2022 Modificat la 18:47 15 Feb 2022

"Eu refuz să cred şi nici nu încurajez din perspectiva politică o astfel de abordare. Dreptul la muncă este neîngrădit, dreptul de retragere ar trebui să fie unul care să permită să ai o viaţă şi după muncă", a spus ministrul, întrebat dacă crede că vârsta de pensionare va ajunge la 70 de ani.

Cel mai important în momentul acesta este să luăm măsuri prin care să stopăm creşterea inflaţiei, susţine ministrul Finanţelor.

"Oamenii simt o pierdere de putere de cumpărare. Am reuşit să aducem această creştere uşoară a punctului de pensie la începutul anului pentru că acela era spaţiul fiscal (...). Trebuie să facem loc pentru multe alte posibilităţi.

Trebuie să facem loc pentru investiţii, cheltuieli sociale, pentru acoperirea şi compensarea facturilor", a spus ministrul Finanţelor într-un interviu pentru Antena 3.

Ministrul Finanţelor: "Luptăm pentru oameni"

"Dacă este o întrebare care apare de zece ori pe zi, oricine cu care te întâlneşti întreabă ce facem cu factura la gaz, ce facem cu factura la electricitate. Mă întreabă mama, rudele mele", a dezvăluit ministrul Finanţelor.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole