Bogdan Aurescu a subliniat implicarea României în redactarea propunerilor NATO adresate Rusiei.
„Efortul României din această perioadă a fost extrem de intens, pentru că alături de partenerii și aliații noștri din NATO, alături de celelalte state membre ale Uniunii Europene, în relația cu partenerul strategic american, am încercat să găsim soluții pentru dialog, soluții pentru dezescaladare.
Trebuie spus că România a fost foarte activ și profund implicată în redactarea acestor propuneri ale NATO pe de o parte – ele au fost elaborate cu contribuția substanțială a României și cu decizia României ca stat membru NATO, pe de altă parte – în redactarea de către Statele Unite a propunerilor pe care le-a înaintat tot pe 26 ianuarie părțile ruse. Noi am fost consultați îndeaproape de Statele Unite, am transmis observații și comentarii, iar ele au fost incluse în documentul care a fost transmis părții ruse pe 26 ianuarie. Prin urmare, așteptăm cu foarte mult interes să vedem ce conține reacția părții ruse.
Securitatea Mării Negre este o parte integrantă a securității euroatlantice. Deci aceste măsuri de răspuns în niciun caz nu reprezintă măsuri cu caracter escalatoriu pe care, să spunem, Federația Rusă ar trebui să le interpreteze așa, ci dimpotrivă, reprezintă măsuri cu caracter de descurajare. ”, a explicat Bogdan Aurescu.
Ministrul de Externe a precizat că situația de la granița cu Ucraina este din ce în ce mai tensionată, pe fondul desfășurării masive de trupe de către Federația Rusă.
„Ceea ce dorim să facem și ceea ce întreprindem la nivelul Alianței este să consolidăm postura de descurajare și apărare pe Flancul Estic. Iar dacă vom face o comparație între numărul de trupe aliate de pe Flancul Estic și desfășurarea masivă de forțe pe care Rusia a efectuat-o în proximitatea Ucrainei și în regiunea Mării Negre constatăm că avem de-a face cu o proporție de 1 la 10. Avem în jur de 15.000 de trupe aliate pe Flancul Estic, față de, iată, aproape 150.000, conform ultimelor rapoarte, de trupe rusești pe frontiera cu Ucraina sau în Peninsula Crimeea, respectiv în regiunea Mării Negre, în general.
Situația, din păcate, rămâne în continuare foarte tensionată, așa cum ați spus. Am constatat în ultimele zile o serie de declarații ale părții ruse care susține că o parte a trupelor din proximitatea Ucrainei și din regiunea Mării Negre au început să se retragă. Pe de altă parte, constatăm, potrivit informațiilor de specialitate din mediul aliat, că această informație nu se confirmă, dimpotrivă, informațiile disponibile arată că partea rusă continuă să consolideze prezența militară la frontiera cu Ucraina.
Constatăm o mutare interesantă în Federația Rusă, prin solicitarea adresată de către Duma de Stat Președintelui Putin de a recunoaște ca entități independente regiunile separatiste din estul Ucrainei.
De asemenea, am putut să constatăm la conferința de presă pe care Președintele Putin a susținut-o împreună cu cancelarul Germaniei, tot în această săptămână, folosirea de către Președintele Putin a termenului de “genocid” cu privire la situația din estul Ucrainei. Prin urmare, elementele pe care le avem la dispoziție nu ne arată nicio dezescaladare, nicio detensionare a situației de criză.”, a declarat Bogdan Aurescu.
Acesta a reiterat ideea garanțiilor de securitate de care beneficiază România ca stat membru NATO:
„Am spus-o de mai multe ori și v-o spun și acum cât se poate de clar și răspicat: niciun cetățean român nu trebuie să se teamă că este în nesiguranță. Dimpotrivă, România și societatea românească se află în acest moment sub umbrela de securitate a Alianței Nord-Atlantice, care este cea mai puternică alianță politico-militară din istorie. Prin urmare, România beneficiază de absolut toate garanțiile de securitate de care poate beneficia. Este cea mai sigură situație pentru România și pentru cetățenii săi, nu există niciun pericol ca NATO, deci inclusiv România, atrase într-un conflict cu caracter militar. În orice caz, România este protejată extrem de bine și nimeni nu trebuie să aibă vreo frică din acest punct de vedere.”, a spus Bogdan Aurescu.
Ministrul de Externe susține că pachetul de sencțiuni care se pregătește pentru Rusia va avea ”costuri severe”:
„Un pachet de sancțiuni este în curs de finalizare și este extrem de substanțial și de cuprinzător. Prin urmare, este cazul ca Rusia să fie descurajată de perspectiva adoptării acestui pachet de sancțiuni pentru că el într-adevăr va produce, așa cum a decis Consiliul European în decembrie, costuri masive, costuri severe, consecințe masive față de Federația Rusă. Este vorba de sancțiuni care vizează domeniul financiar și bancar, tranzacții comerciale cu anumite tipuri de produse, nu intru în foarte multe detalii pentru că pachetul nu este încă public.
Deci este vorba despre consecințe serioase asupra economiei Federației Ruse, care trebuie să fie luate în considerare, iar acest pachet de sancțiuni fără îndoială are și un rol de descurajare. Nu trebuie să ajungem neapărat la adoptarea lui, deși suntem pregătiți să o facem în cazul în care Rusia va continua agresiunea împotriva Ucrainei. Este important să se știe faptul că acest pachet de sancțiuni este unul foarte serios.
Rusia ar trebui să înțeleagă că orice fel de acțiune agresivă, asertivă, pe care o întreprinde în vecinătatea Alianței Nord-Atlantice este întâmpinată cu o reacție proporțională de răspuns. Pentru că, până la urmă, tot ceea ce a făcut Alianța Nord-Atlantică, toate măsurile care au fost luate după 2014, după invadarea ilegală a Peninsulei Crimeea, au fost măsuri de reacție la ceea ce Federația Rusă a făcut, măsuri pur defensive care au constat în crearea prezenței înaintate a NATO pe Flancul Estic, în nordul Flancului Estic – prezență înaintată întărită, iar în sudul Flancului Estic – prezența înaintată adaptată.
Ceea ce decidem în aceste zile la nivelul Alianței Nord-Atlantice, decizia pe care miniștrii apărării au luat-o, reprezintă începutul unui parcurs, unei proceduri care sperăm că va duce la crearea acestor grupuri de luptă, inclusiv a unui grup de luptă găzduit de România, ceea ce reprezintă, de fapt, un răspuns adecvat, proporțional, la ceea ce face Federația Rusă.”, a declarat Bogdan Aurescu.