"Ne ținem de promisiuni! Un nou pas important pentru construcția centralei de la Mintia! S-a semnat contractul pentru construcția și punerea în funcțiune a centralei electrice cu ciclu combinat de 1.750 MW! Contractul, în valoare de 673,5 milioane de euro, a fost semnat între AVAX Group și Mass Group Holding (MGH).
Construcția va dura 38 de luni și această investiție va crea aproximativ 700 de locuri de muncă. Noua centrală de la Mintia urmează să fie pusă în funcțiune în vara anului 2026.
Unitatea va funcționa pe gaz natural și va cuprinde două turbine cu gaz SGT5-9000HL, o turbină cu abur SST5-5000 și trei generatoare SGen5-3000W de la SIEMENS.
Totodată, componentele centralei vor fi pregătite pentru trecerea către noile tehnologii de producere a energiei, bazate pe hidrogen.
Astăzi a fost făcut un nou pas pentru independența energetică a țării noastre", a transmis Virgil Popescu, marţi, pe pagina sa de Facebook.