Antena 3 CNN Economic Ministrul Energiei, despre preţurile la carburanţi: "Dacă va fi cazul, vom lua şi acolo măsuri"

Ministrul Energiei, despre preţurile la carburanţi: "Dacă va fi cazul, vom lua şi acolo măsuri"

Silvia Preda
1 minut de citit Publicat la 23:46 19 Ian 2022 Modificat la 23:47 19 Ian 2022

”Urmărim preţurile pe toată piaţa de energie, până la urmă şi carburanţii sunt pe piaţa de energie. Acolo am observat o fluctuaţie a preţului carburanţilor, în funcţie de cotaţia petrolului. Acum, e adevărat, cotaţia este la cel mai mare preţ din ultimii şapte ani de zile.

Eu când trec spre casă, trec pe lângă multe staţii şi memoria vizuală îmi permite să reţin cifre. Da, este o cotaţie mare acuma. În urmă cu o lună, o lună şi jumătate, preţurile erau sub şase lei, acum sunt peste şase lei”, a declarat Virgil Popescu, miercuri, la TVR 1.

”Urmărim cu atenţie şi, dacă va fi cazul, vom lua şi acolo măsuri.

Nu am văzut în ultimii ani de zile să vorbim de preţuri reglementate la carburanţi, piaţa s-a autoreglat la un moment dat.

Să nu uităm că noi am scos acciza de la carburanţi în urmă cu doi ani, deci practic am avut o ieftinire a preţului la carburanţi”, a mai precizat Popescu. 

Preţurile la benzină şi motorină cresc de la o zi la alta

Conform INS, preţurile au fost mai mari în decembrie 2021 faţă de aceeaşi perioadă anul trecut cu 8,2%. Pe lista scumpirilor punem şi carburanţii.

Benzina premium, de exemplu, începe să se apropie de opt lei pe litru.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole