Sorin Cîmpeanu a precizat că ziua de 1 Martie s-a desfășurat normal în școlile din România și s-a făcut tot posibilul pentru evitarea interacțiunii.
"Din această perspectivă ( n.r astăzi) a fost o situație de normalitate și, din datele pe care le avem, s-a făcut tot posibilul pentru evitarea interacțiunilor generate de această zi mai specială.
Nu cred că s-au întâmplat, nu avem cunoștință să se fi întâmplat lucruri deosebite într-o zi specială”, a spus ministrul Educației la Digi24.
Întrebat dacă sunt luate în calcul modificări pentru ziua de 8 Martie, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu a spus că nu are motiv şi nici solicitări în acest sens.
"Nu avem motive, nici semnale, nici solicitări pentru modificări pentru 8 Martie”, a răspuns Sorin Cîmpeanu sursei citate.