Antena 3 CNN Actualitate Educație Ministrul Educaţiei va demisiona doar dacă nu vor fi manuale la începutul anului şcolar

Ministrul Educaţiei va demisiona doar dacă nu vor fi manuale la începutul anului şcolar

1 minut de citit Publicat la 13:59 03 Aug 2017 Modificat la 13:59 03 Aug 2017

Întrebat dacă va demisiona în cazul în care elevii nu vor avea manuale la începutul anului şcolar, Liviu Pop a spus că o va face numai dacă vina este a ministerului, menţionând că pot fi edituri care să blocheze procedurile.

„Eu nu stau în scaunul de ministru. Eu implementez un program de guvernare. Dacă întârzierea este din vina ministerului Educaţiei, da, îmi voi da demisia. Dar dacă este vina unor edituri, care intenţionat blochează acest lucru, vom vedea după data de 10 august. (...) Există riscul să se întârzie pentru că anul trecut, în octombrie, ar fi trebuit finalizate programele şcolare pentru clasa a V-a, dacă aveam un Guvern responsabil. Le-am terminat noi după ce am venit, în martie, anul acesta", a declarat ministrul Educaţiei Liviu Pop.

Până în acest moment, au fost aprobate manualele doar pentru şapte discipline din cele 25, printre care cele de sport şi religie. Editurile au depus contestaţii la materiile importante cum ar fi matematica sau limba română.

„La matematică sunt mai mult de şapte manuale deoarece nu am mai pus condiţia de minimum trei manuale alternative, adică oricine s-a încadrat în baremul de calitate-preţ în conformitate cu programa a putut participa la licitaţie. Ceea ce a dus ca la anumite discipline să fie mai multe manuale. Ne dorim ca pe 11 septembrie să avem toate manualele, nu depinde totul de Ministerul Educaţiei. Fiind procedură de licitaţie începută acum câteva luni, orice intervenţie în procedura de licitaţie ar însemna ilegalitate. Ideal ar fi fost să nu existe nicio contestaţie şi toate cele 25 de discipline să plece către Inspectoratele Şcolare", adăugat Pop.

 

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole