Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Educației, anunț înainte de începerea școlii: "Îndemn la vaccinare bunici, părinți, elevi, profesori"

Ministrul Educației, anunț înainte de începerea școlii: "Îndemn la vaccinare bunici, părinți, elevi, profesori"

Iulia Gorgorin
2 minute de citit Publicat la 12:50 04 Aug 2021 Modificat la 13:33 04 Aug 2021

Ministrul Educaţiei, a anunțat, marţi, că toţi elevii şi studenţii se vor întoarce fizic în unităţile de învăţământ. 

Anul şcolar 2021-2022 începe pe 13 septembrie 2021 pentru elevi şi se încheie pe 11 iunie 2021, are 34 de săptămâni, potrivit Ordinului de ministru nr. 3.243 din 5 februarie 2021.

După anunțul de ieri, Sorin Cîmpeanu a vorbit miercuri, despre cum se vor desfășura cursurile din toamnă. Totodată, ministrul a vorbit şi despre importanţa şi necesitatea vaccinări şi i-a îndemnat pe bunici, părinți, elevi, profesori să se vaccineze împotriva COVID-19.

"Apreciez foarte mult disponibilitatea Federaţei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi de a susţine împreună cu Ministerul Educaţiei, importanţa şi necesitatea vaccinării, atât pentru cadre didactice, cât şi pentru elevii care au această posibilitate.

Există bineînţeles îngrijorări, dar numitorul comun este dat de dorinţa Ministerului împreună cu Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi, de începere a şcolii, cu prezenţă fizică pentru toţi elevii, în data de 13 septembrie.

Luăm cu toţii în considerare evoluţii epidemiologice complet atipice, nu ne dorim aceste evoluţii. Facem eforturi ca şcolile să fie pregătite, din toate perspectivele, rămânând în acelaşi timp optimişti şi unii şi alţii că vom putea relua şcoala, cu prezenţă fizică pentru toţi elevii, începând cu 13 septembrie.

Sorin Cîmpeanu: "Îndemn la vaccinare: bunici, părinţi, elevi, profesori"

(...) Optimismul este bazat pe ceea ce am anunţat deja. În şcoli se va respecta în continuare regulile de protecţie sanitară: distanţarea adecvată, reguli de igienă, aerisire în spaţiul de învăţământ, purtarea, din păcate, încă obligatorie a măştii de protecţie.

Aceste reguli vor rămâne în vigoare, pentru că în şcoli avem în valoare absolută cei mai mulţi vaccinaţi dintre toate categoriile socioprofesionale, pentru că în şcoli se respectă mai riguros aceste reguli.

"Am dreptul să fiu optimist, că vom putea începe şcoala cu prezenţă fizică"

În calitate de ministru, trebuie să dau dovadă de responsabilitate şi să iau în calcul şi varianta pe care nu ne-o dorim, de a utilza din nou aceste scenarii. Deci trebuie să le avem în vigoare pentru a fi utilizabile, dacă va fi nevoie, dar sperăm că nu va fi nevoie de aceste scenarii.

Ministrul Educației, despre elevii care vor avea acces la școala online

Acei elevi care au contraindicaţii şi certificate medicale, vor trebui să aibă în continuare acces la învăţământul online, pentru că pandemia nu s-a încheiat şi vor avea în continuare acces acei elevi care au comorbităţi, sau care au contraindicaţii/certificate medicale, vor avea în continuare acces la școala online.

Sorin Cîmpeanu spune că nu este adeptul obligativităţii vaccinării

Sunt adeptul convingerii prin argumente logice, prezentate de către cei care au competenţe în acest sens. Nu sunt adeptul obligativităţii. Sunt adeptul unor măsuri pozitive, de încurajare prin orice mijloace, a celor care  nu s-au hotărât încă dacă se vaccinează sau nu. Deci nu obligativitate. Convingere, perseverentă, cu argumente. Tocmai de aceea, cosider că a fost o întâlnire foarte bună, pentru că avem disponibilitatea Federaţiei Naţionale a Asociaţiei de Părinţi de a se implica alături de Ministerul Educaţiei şi de către reprezentanţi cu competenţe medicale, pentru a prezenta nevoia de vaccinare", a declarat Sorin Cîmpeanu.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole