Ministrul Ecaterina Andronescu a declarat marţi, după ce comisiile parlamentare reunite de buget-finanţe au dat raport favorabil bugetului Ministerului Educaţiei Naţionale, în creştere cu 46,73% faţă de 2018, că banii vor fi folosiţi pentru extinderea programului masă caldă în şcoli.
„Există un amendament, care a şi trecut, potrivit căruia, 140 de milioane de lei se iau de la Autoritatea Electorală Permanentă şi această sumă trece la capitolul cheltuieli de capital, din care noi urmează să facem investiţii. De asemenea, au mai trecut 100 de milioane prin redistribuire la cheltuielile pentru susţinerea universităţilor. Să putem să facem masa caldă, trebuie să pregătim şcolile.
Şcolile trebuie să aibă cantină, în care noi să dăm masa caldă copiilor. Extinderea mesei calde se loveşte de acest impediment. Noi, în acest moment, avem OUG, funcţionează acum şi avem 50 de şcoli care servesc masa caldă, sunt alese în aşa fel încât sunt şcoli cu elevi cu probleme sociale. Programul acesta este de 3 ani.
Ca să-l putem extinde, va trebui să ne gânduim cum să facem investiţii în şcoli să avem cantine”, a declarat Ecaterina Andronescu după ce Comisiile parlamentare reunite de buget-finanţe au dat, marţi, raport favorabil bugetului Ministerului Educaţiei Naţionale.
Citiţi şi: