Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Educației: „Rezultatele la testele PISA nu sunt încurajatoare. Hai să recunoaştem că avem o problemă”

Ministrul Educației: „Rezultatele la testele PISA nu sunt încurajatoare. Hai să recunoaştem că avem o problemă”

Roxana Mihăiescu
1 minut de citit Publicat la 16:09 10 Ian 2025 Modificat la 16:16 10 Ian 2025

Daniel David, ministrul Educaţiei, a declarat vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că rezultatele la testele PISA nu sunt încurajatoare şi cine nu recunoaşte lucrul ăsta, nu are o abordare raţională și susține că la sfârşitul lunii ianuarie va pune în dezbatere planurile cadru pentru liceu.

„Rezultatele la testele PISA nu sunt încurajatoare şi cine nu recunoaşte lucrul ăsta, cred că nu are o abordare raţională. Întâi hai să recunoaştem că avem o problemă în acest transfer de competenţe. Este o problemă”, a declarat ministrul Educației, vineri, în cadrul unei conferințe de presă.

Daniel David susține că e nevoie de profesori motivaţi şi pregătiţi în metode moderne de predare, însă, spune el, ca să ai un profesor motivat, trebuie să aibă un salariu decent, rezonabil, conform rolului pe care îl are în societate.

„Eu mă uit în ultimii ani şi văd că cei mai mulţi absolvenţi, mă uitam ca rector de la UBB, nu prea alegeau să meargă în preuniversitar, nu erau motivaţi. Deci avem nevoie să gândim foarte bine nivelul de salarizare”, a mai spus ministrul.

Daniel David: „Elementul fundamental trebuie să fie legat de competenţele pe care noi le transferăm elevilor”

El a adăugat că este important ca elevii să dobândească în școală cât mai multe competențe.

„În zona preuniversitară, după mine, care vin din zona psihologiei şi apropiat de ştiinţele educaţiei, elementul fundamental trebuie să fie legat de competenţele pe care noi le transferăm copiilor sau elevilor, în procesul de educaţie.

În final, contează enorm transferul de competenţe.

Competenţe înseamnă trei lucruri. Cunoştinţe declarative, ce ştii să spui, cunoştinţe procedurale, ce ştii să faci, şi valorii. De foarte multe ori, într-adevăr, în sistemul preuniversitar avem diverse probleme, că unii, de exemplu, accentuează foarte mult componenta ce ştii să spui, componenta teoretică, în dauna valorilor şi în dauna cunoştinţelor procedurale, şi spun teoria la ce foloseşte, pierdere de vreme”, a mai precizat ministrul.

El a arătat că le răspunde acelor critici că teoria e foarte importantă dacă o faci bine.

„Într-o formulare din filozofia ştiinţei, noi spunem că uneori cel mai practic lucru e o teorie bună. O teorie bună îţi dă sensuri, semnificaţii, îţi oferă cultură, te transformă într-un individ mai greu manipulabil şi mai puţin sensibil la conspiraţionism”, a mai completat ministrul Educaţiei.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole