Antena 3 CNN Actualitate Educație Ministrul Educaţiei ia în considerare să modifice structura anului școlar: „Am primit peste 50 de puncte de vedere de la profesori, elevi şi părinţi”

Ministrul Educaţiei ia în considerare să modifice structura anului școlar: „Am primit peste 50 de puncte de vedere de la profesori, elevi şi părinţi”

<1 minut de citit Publicat la 20:01 08 Ian 2020 Modificat la 20:01 08 Ian 2020

„Doresc să vă anunţ că am primit peste 50 de puncte de vedere de la profesori, elevi şi părinţi. În continuare aştept opinii până pe 17 ianuarie 2020, la adresa de e-mail dezbateripublice@edu.gov.ro. Va urma consultarea din cadrul Comisiei de Dialog Social, potrivit procedurilor MEC, şi abia după aceea, noua structură a anului şcolar 2020-2021 va fi adoptată prin ordin de ministru", a scris Anisie, miercuri, pe Facebook.

Ministrul Educaţiei le mulţumeşte celor care au transmis sugestii privind propunerea structurii anului şcolar 2020-2021.

"După cum bine ştiţi, unul dintre principiile care mi-au ghidat activitatea întotdeauna a fost, este şi va fi cel al transparenţei. Consider că fiecare opinie merită ascultată, reuşind, astfel, să identificăm cea mai bună soluţie pentru beneficiarii direcţi ai sistemului de educaţie. Personal mă voi strădui să includ aceste principii de dialog şi transparenţă în toate deciziile care se vor lua", susţine Monica Anisie

Citește Și Școala să înceapă pe 1 septembrie și să se încheie pe 1 iunie – solicitarea Consiliului Național al Elevilor privind structura anului școlar 2020-2021

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole