Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Economiei anunţă când va începe România producţia de rachete defensive SkyCeptor

Ministrul Economiei anunţă când va începe România producţia de rachete defensive SkyCeptor

Iulia Gorgorin
2 minute de citit Publicat la 20:40 04 Mai 2022 Modificat la 20:42 04 Mai 2022

Ministrul Economiei a vorbit în cadrul emisiunii În faţa naţiunii" de la Antena 3, despre rachetele interceptoare SkyCeptor, care vor fi fabricate la Ploieşti, anul viitor.

Acestea sunt optimizate pentru a dobora rachetele balistice și de croazieră cu rază scurtă și medie de acțiune, dar și alte tipuri de amenințări avansate.

Memorandumul a fost semnat, astăzi, la Electromecanica Ploieşti.

Ministrul Economiei, precizări despre planificarea investiţiei

"Prin semnarea acestui memorandum pe care l-am finalizat astăzi, practic demarăm procesul investiţional. Evaluarea acestei investiţii, o planificare a investiţiei respective, urmând ca după aceea, fiecare parte să îşi asume partea investiţională şi să putem să finalizăm o astfel de investiţie într-un timp cât mai scurt.

Urmează finalizarea evaluării. A existat o evaluare iniţială făcută de cei de la Raytheon şi în baza căruia, au identificat Electromecanica Ploieşti ca un posibil partener, după care finalizăm această evaluare. De asemenea, facem evaluarea financiară şi planificarea investiţiei. În baza acestui plan, Ministerul Economiei îşi va asuma bugetul pentru această investiţie, astfel încât în cel mai scurt timp, să începem producţia la Ploieşti a acestor rachete.

Florin Spătaru: "Estimez că un astfel de parcurs ar trebui să fie finalizat undeva în cursul anului următor"

Sunt câteva zeci de milioane de euro, cu siguranţă. Asta este o primă estimare. Vreau să văd care este cifra exactă. Am discutat cu managementul de la Ploieşti, că jumătate din dividentele pe care ei ar trebui să le plătească pentru anul 2020 şi 2021, să se întoarcă investiţiei în companie, dar nu sunt suficienţi. Aceşti bani vor fi provizionaţi de către Ministerul Economiei, prin bugetele pe care le vom aproba în cursul anului următor. Îi vom avea, îi vom solicita. Sunt absolut sigur că vom avea resursele necesare pentru a putea să venim cu această producţie, care va avea un factor de multiplicare în economia românească.

Care sunt beneficiile pe care le va avea România 

În primul rând vom fi un furnizor de asfel de rachete pe piaţa europeană şi internaţională (...) În al doilea rând, vom avea această producţie, sercurizăm livarea, aprovizionarea pentru Ministerul Apărării Naţionale, pentru un sistem care deja a fost achiziţionat.

Aceste rachete, acest Skyceptor este mai eficient decât este, din perspectiva costului, aşa-numitul cost-effective, eficient pentru Ministerul Apărării Naţionale. Practic îşi pot optimiza bugetele şi aloca alte bugete pentru alte proiecte. Şi aş propune Ministerului Apărării Naţionale, ca această diferenţă să fie transferată către cercetare, astfel încât să putem să avem proiecte româneşti, aşa cum au fost cele de care aminteam săptămâna trecută la Plopeni", a declarat Florin Spătaru, în exclusivitate la Antena 3.

Ce a declarat ministrul Economiei despre protestul de la Uzina Mecanică Plopeni, aflaţi din materialul video de mai sus

Citiţi şi: România va fabrica rachete de ultimă generație. Ministrul Economiei: ”Prima ţară care ar putea folosi pe teren cea mai nouă versiune a sistemului

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole