Antena 3 CNN Economic Ministrul Economiei anunță ce alimente vor avea prețuri reduse și cât vor costa după "limitarea adaosului comercial"

Ministrul Economiei anunță ce alimente vor avea prețuri reduse și cât vor costa după "limitarea adaosului comercial"

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 15:46 20 Iun 2023 Modificat la 15:47 20 Iun 2023

Marcel Ciolacu i-a chemat pe reprezentanții supermarketurilor la discuții. Premierul vrea să îi convingă să renunțe la o parte din adaosul comercial pentru alimentele de bază, precum carnea, pâinea, uleiul, făina, lactatele, laptele.

În acest context, Radu Oprea a explicat, la Antena 3 CNN, ce măsuri pregătesc membrii Guvernului Ciolacu pentru reducerea prețului la alimentele de bază.

"Sunt alimentele de bază, care sunt cunoscute,(n.r. vizate de măsurile Guvernului), care sunt în componența coșului zilnic.

Știm foarte bine care sunt mecanismele de formare a prețurilor, atât la producător, cât și la vânzare, care este impactul taxelor pe care supermarketurile le iau în formarea prețului.

De aceea, în acest moment, există această discuție la Palatul Victoria, atât cu cu procesatorii, cât și cu reprezentanții comercianților, pentru a vedea pentru o perioadă de timp la alimentele de bază o formulă de scădere a prețului. 

Citește și: Alimentele care se pot ieftini după scăderea TVA-ului. Măsura vine în sprijinul celor ce au alergii sau intoleranțe alimentare

Nu este vorba doar de discuția cu lanțurile comerciale. Este una dintre componentele care vor duce la diminuarea prețurilor, pentru că mai sunt și alte măsuri și aici vorbesc despre creșterea capacității interne de procesare. Și știți foarte bine că este anunțată deja acea schemă de ajutor de stat.

M-ați întrebat cum facem punctual mecanismele din ordonanța de urgență, cum se poate realiza. Sunt două mecanisme de bază. Unul este limitare a adaosului comercial pe tot lanțul, de la producător la raft, ce cumpărăm în magazin. Și al doilea lucru este suspendarea pe o perioadă limitată a taxelor pe care le impun marii retaileri, care intră în componența acestor prețuri. Sunt lucruri pe care alte state membre au reușit să le facă.", a precizat Radu Oprea.

Prețul laptelui ar putea ajunge de la 22 de lei la 16 lei

Ministrul Economiei a explicat, punctual, cât de mult va scădea prețul alimentelor, luând exemplul laptelui, care se vinde cu 10 lei de producător și ajunge să coste chiar și 22 de lei la raft.

"Avem adaosul comercial, care poate să fie 20%, avem taxele impuse de către retailer, care merg între până la 40%. Haideți să presupunem că mai adăugăm 2,5 lei. Avem adaus-ul comercial al retailer-ului, toate duc la acest preț de 22 lei.

Dacă nu mai intră, în prețul cu care producătorul vinde către magazin, aceste taxe, vom avea o reducere de preț substanțial. Putem ajunge la 16 lei. Deci de la 22 lei la 16 leim prețul la raft.", a spus acesta.

Radu Oprea: "Atenție! Nu este o plafonare de preț"

"Atenție, nu este o plafonare de preț. Nu comparați cu Ungaria, că este o altă filozofie. Nu este vorba de plafonare de preț, este vorba de limitarea adaosului comercial pe câteva dintre produse, nu pe toate produsele.

Și această limitare, pe o perioadă de timp, poate fi realizată, așa cum a fost deja realizată și în alte state membre. Nu comparați cu Ungaria, comparați cu Franța, dacă vreți.

A fost, să zicem așa, o înțelegere între Guvern și marile lanțuri de magazine în Franța, să scadă anumite prețuri la produsele de bază. Și s-au conformat.", a mai subliniat ministrul Economiei.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole