Antena 3 CNN Economic Ministrul Economiei: 200.000 de euro pentru companiile care își adaptează liniile de fabricație pentru materialele sanitare

Ministrul Economiei: 200.000 de euro pentru companiile care își adaptează liniile de fabricație pentru materialele sanitare

1 minut de citit Publicat la 21:52 23 Mar 2020 Modificat la 21:52 23 Mar 2020

Virgil Popescu a anunțat că, prin acest program, companiile care vor începe să producă materiale sanitare vor primi 200.000 de euro.

“Vom lansa  un program săptămâna viitoare. Am remodificat programul de micro-industrializare cu granturi de până la 200.000 de euro şi încercăm să-l ducem în mod special către producţia de materiale sanitare. Aşa cum am spus, această criză ne-a învăţat că dependenţa de importuri din China şi din alte ţări, nu din UE, unde suntem membri, ne-a făcut foarte fragili în faţa unei crize de o asemenea amploare. Vom dori să producem materialele esenţiale în ţară şi vom începe prin măsuri mai mici întâi, cum vorbeam de acest grant de 200.000 de euro pe care vrem să-l dăm pentru companii să îşi adapteze special liniile de fabricaţie pentru materialele sanitare pentru început. Vorbim de altceva, nu de liniile de credit de care se vorbea. Nu avem mulţi bani pe această linie, dar vrem să începem să vedem ce companii şi câte vor putea să acceseze aceşti bani”, a spus Virgil Popescu, la Realitatea TV.

“Va trebui o relaxare fiscală, dar vor trebui dozate măsurile în aşa fel încât după criză companiile să ajungă cel puţin la nivelul de producţie şi încasări şi venituri la care au fost înainte de criză şi pentru asta trebuie stimulate uşor-uşor, treptat, prin reducerea taxelor şi încurajarea producţiei”, a afirmat ministrul Popescu.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole