Antena 3 CNN Actualitate Chestorul Liviu Popa pleacă din Poliție. Șeful demisionar al IPJ Bihor este suspect într-un dosar de corupție

Chestorul Liviu Popa pleacă din Poliție. Șeful demisionar al IPJ Bihor este suspect într-un dosar de corupție

1 minut de citit Publicat la 11:11 22 Sep 2016 Modificat la 11:11 22 Sep 2016

UPDATE: Chestorul Liviu Popa și-a anunțat demisia din fruntea IPJ Bihor, dar și plecarea definitivă din Poliție.

„S-a primit un raport de la domnul Popa, în care solicită încetarea raportului de serviciu. Conform legii, documentul a fost înaintat conducerii Ministerului Afacerilor Interne, urmând să ajungă la preşedintele României care va lua act de el", a precizat Dan Octavian, purtătorul de cuvânt al IGPR.

Liviu Popa este suspect într-un dosar de corupţie instrumentat de către procurorii DNA Oradea. Potrivit unor surse, Popa este anchetat pentru luare de mită în formă continuată.

______________

Faptul că şeful IPJ Bihor se plimba cu maşina lui Vasile Blaga este un lucru care nu se potriveşte cu funcţia acestuia. O spune noul ministru de Interne, Dragoş Tudorache, care aduagă că va lua în această dimineaţă o decizie în privinţa şefului IPJ Bihor, Liviu Popa.

”Veti vedea maine dimineață ce se va întâmpla”, a declarat ministrul, atunci când a fost întrebat de un jurnalist ziare.com ce măsuri va lua în cazul șefului IPJ Bihor.

Chestorul Liviu Popa este şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor din anul 2012. În perioada 23.11.2010 - 15.05.2012 el a fost inspector general al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Vasile Blaga a declarat, după audierea la DNA, că a fost chemat la audieri în legătură cu un dosar deschis după un accident rutier care a avut loc la 6 septembrie, pe centura municipiului Brașov. În acest accident a fost implicată mașina liderului PNL, însă la volan se afla şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor, chestorul Liviu Popa.

Ulterior, procurorii de la Parchetul Curții de Apel Brașov l-au contrazis pe Vasile Blaga și au arătat că dosarul accidentului, care a avut loc cu Liviu Popa la volan, este încă la Curtea de Apel Brașov. De asemenea, procurorii brașoveni susțin că nu au făcut nicio solicitare către DNA cu privire la audierea de luni dimineață a copreședintelui PNL.

Etichete: Dragoș Tudorache
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole