Nicolae Moga le-a transmis jandarmilor că nu-și dorește să mai vadă români bătuți pe stradă, dacă aceștia respectă legea. Totodată, noul ministru de Interne le-a transmis angajaților MAI că nu va colabora cu ei dacă mint sau nu-și fac datoria impusă de lege.
”Referitor la 10 august: a fost un eveniment nefericit, cu mai multe elemente. Ca ministru de Interne, eu cer ca niciun cetățean român să nu mai fie bătut de un jandarm, dacă respectă legea. De asemenea, nu doresc ca niciun jandarm să fie umilit sau bătut de protestatari.
Trebuie stabilit ce mod de lucru vrem să urmăm: ne place ceea ce vedem în UE și în SUA, atunci vom prelua acel model. Deocamdată noi avem niște regulamente. Dacă vrem altceva, nicio problemă, se pot schimba.
Deocamdată, eu plec cu dreptul, dar vă spun cu sinceritate: cine minte, cine nu-și face datoria nu va colabora cu mine.”, a mai spus noul ministru de Interne.